Impact: Nu avem în plan o majorare de capital

Autor: Andrei Chirileasa 17.03.2011

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) cere ac­ţio­narilor să mandateze Consiliul de Administraţie pentru derularea de majorări de capital cu până la 100% din valoarea actuală, în următorul an, potrivit convocatorului Adunăgrii Generale a Acţionarilor (AGA) publicat pe Bursă.

În prezent, Impact are un capital social de 200 mil. lei, însă preţul acţiunilor pe Bursă este de 0,43 lei, sub valoarea nominală de 1 leu, ceea ce face dificilă derularea unei majorări de capital.

"E o procedură standard pe care o fa­cem în fiecare an pentru ca să fim pre­gătiţi. Nu avem în prezent în plan o majorare de capital. Avem nişte proiecte, dar acestea se bazează pe activele pe care le avem deja şi nu presupun investiţii majore din partea noastră în acest an", a declarat Carmen Săndulescu, directorul executiv al Impact, care deţine 11,6% din acţiuni. Principalul acţionar al Impact este Dan Ioan Popp, cu circa 20%.

Impact le-a prezentat recent investitorilor arabi prezenţi la forumul economic Consiliul de Cooperare al Golfului - România două proiecte care vizează construirea unui parc de distracţii în zona Ghencea din Bucureşti şi a unui centru medical şi spa în nordul Bucureştiului, valoarea celor două investiţii pentru care compania caută parteneri fiind estimată la 320 mil. dolari.