Ca să speculezi trebuie să urmăreşti toată ziua bursa, ca să investeşti trebuie să mergi la AGA şi să studiezi companiile

Autor: Adrian Cojocar 17.03.2011

Alexandru, 33 de ani, este unul dintre investitorii care au reuşit să îmbine cu succes munca de la birou cu investiţiile profitabile de la Bursă, iar în prezent a ajuns să învârtă sume impresionante pentru un om de rând.

"Serviciul îmi oferă o semilibertate de care am nevoie. Pentru a specula la bursă este într-adevăr nevoie să urmă­reşti toată ziua evoluţiile. Pentru investiţii trebuie să-ţi faci timp să mergi la adunările generale, să cunoşti firma, con­tractele de la vânzări până la achi­ziţii. Mă duc şi de 4-5 ori pe an la AGA dacă investiţia este destul de semnificativă", spune investitorul.

Alexandru are o politică de inves­tiţii prin care păstrează în portofoliu atât companii foarte lichide de pe Bursă, cât şi partipaţii în companii mai puţin cunoscute şi lichide de pe piaţa RASDAQ, dar care consideră că au potenţial de creştere şi pe care le vinde după 6 luni până la maximum doi ani.

"La un moment dat aveam o expunere foarte mare în acţiuni de pe RASDAQ. Companiile de pe această piaţă unde deţin pachete mai importante le urmăresc foarte atent, mă duc la adunarea generală, mă interesez în oraş despre compania respectivă, mă uit la produsele firmei în piaţă, cum este văzută firma. O dată, de exemplu, am aflat de la angajaţii firmei respective că toată lumea subtilizează din companie şi am renunţat la participaţie", povesteşte Alexandru.

Când analizează companii de pe bursă se uită şi la indicatori precum ROE (rata de rentabilitate a capitalurilor proprii), PER (preţ raportat la profit pe acţiune) sau EBITDA (profitul operaţional înainte de deducerea deprecierii şi amortizării).

Încă din studenţie a fost atras de Bursă şi a intrat în 1998 pe piaţă cu o sumă de 8 mil. lei vechi la Rafinăria Dărmăneşti, acţiuni pe care le-a vândut câteva luni mai târziu. Printre primele lui achiziţii s-au numărat şi titluri la Rompetrol Well Servicies (PTR), divizia de servicii petroliere a grupului Rompetrol.

În prezent jumătate din bani îi are plasaţi în companii de pe piaţa RASDAQ, iar 20% în acţiuni lichide precum SIF Moldova, Banca Transilvania şi Fondul Proprietatea. Investitorul spune că 30% din bani îi ţine momentan cash şi caută un moment oportun de intrare pe Bursă.

Printre sectoarele pe care le consideră interesante anul acesta se numără cele de materiale reciclabile, cereale şi câteva firme care merg bine la export.

"Am o firmă care se ocupă cu reciclare pentru că pe plan internaţional această piaţă s-a triplat după ce a crescut foarte mult preţul la cupru şi fier vechi, de peste două ori în ultimul an. Am început să urmăresc piaţa cerealelor pentru că vreau să intru pe aşa ceva la noi pe RASDAQ. Preţul la grâu şi porumb a crescut pe plan internaţional şi la noi influenţează foarte mult acest lucru", consideră investitorul.

Nu toate investiţiile de pe Bursă i-au adus câştiguri, una dintre acţiunile pe care a pierdut fiind firma de construcţii Alpha Timişoara, pe care spune că a cumpărat-o într-un moment "nu foarte oportun" şi ale cărei proiecte nu s-au concretizat din cauza crizei.

"La momentul căderii Lehman Brothers era o senzaţie de sfârşitul lumii. Am trecut prin acel moment relativ calm pentru că vândusem o parte însă eram supărat că nu vândusem tot. O acţiune din portofoliul meu care avea un preţ de 10 lei ajunsese la 5 lei când am vândut eu şi acum are un preţ în piaţă de 0,5 lei. Îmi asum şi câştigul şi pierderea. Marchez când ajung la preţul ţintă sau îmi asum o pierdere pe care mi-o fixez dinainte. Dacă ştiu că o acţiune valorează 30 de lei de exemplu şi ajunge la 25 de lei pe Bursă, vând. Nu o să vinzi în maxime niciodată, acestea sunt poveşti", spune Alexandru.

El mai spune că l-au luat prin surprindere creşterile Bursei din anul 2007 şi că nu-şi imagina că valoarea de piaţă a unora dintre companiile listate va ajunge să reprezinte de câteva ori afacerile acesteia precum Condmag, Dafora, Albalact şi Armax Gaz.

"Pentru investiţiile în acţiuni lichide depinde de context, nu am un orizont anume. De exemplu vine perioada de dividende, poate mai vând, sau dacă se majorează pragul la SIF-uri şi cresc. Am o părere personală că înainte de alegerile de anul viitor se va majora pragul la SIF-uri. SIF Moldova mi se pare cea mai agresivă în sensul că a făcut investiţii în Fondul Proprietatea când nu cumpăra nicio altă SIF şi şi-a dublat banii. SIF1 şi SIF3 mi se par cele mai conservatoare. În ultima vreme SIF Muntenia mi se pare destul de deschisă plus că este favorizată faţă de celelalte SIF-uri pentru că are active în Bucureşti", consideră investitorul.

Alexandru spune că ar fi bine dacă s-ar mediatiza mai mult listările şi dacă oamenii de afaceri ar aduce pe bursă companii de software chiar şi de talie mai mică, sau companii de pe piaţa medicală, precum spitalele private din Bucureşti care au afaceri de zeci de milioane de euro sau branduri româneşti cu renume, ca Mobexpert.

"Mă contrazic des cu brokerul meu. Brokerul este persoana cu care dezbat deciziile şi mă ajută să-mi descopăr greşelile sau erorile de judecată. Se întâmplă de multe ori ca din discuţiile cu brokerul să apară idei noi de investiţii", a conchis Alexadru.