Japonezii nu fug din nord, pentru că ştiu că e Datoria lor, e Responsabilitatea lor să facă faţă acestei situaţii şi să o învingă

Dacă ar fi să descriu starea de spirit în Tokio aş putea să folosesc cuvântul "nesiguranţă". Oricine merge pe stradă, cu trenul sau cu metroul poate simţi că ceva s-a schimbat în starea de spirit: oamenii zâmbesc mai puţin, sunt mai tăcuţi, au privirea mai pierdută. Cred că acest cutremur va avea influenţe pe termen lung asupra psihicului poporului japonez, cât şi asupra economiei japoneze, în acelaşi sens ca şi după al Doilea Război Mondial. În anii ce vin, vom vedea cu siguranţă un popor diferit de ceea ce ştim, în sensul că efortul de reconstrucţie al zonei de nord a ţării va mobiliza încă o dată toată naţiunea şi va contribui la relansarea economică a ţării.

Legat de întrebarea dacă oamenii sunt înfricoşaţi, trebuie să menţionez "lupta" mediatică ce se duce între media internaţionale (gen BBC, CNN, Reuters) şi cele japoneze (NHK, Asahi Shinbun). Pe de o parte sunt media internaţionale care sunt pur şi simplu obsedate de pericolul nuclear şi trebuie să recunoaştem au creat o panică în rândul comunităţii internaţionale din Japonia. De cealaltă parte sunt media japoneze, care menţin un nivel constant al discursului de ştiri, în sensul că nu contează dacă sunt ştiri pozitive sau negative, tonul de transmitere a mesajului este acelaşi. Consider că ceea ce fac media japoneze este corect. A ataşa emoţii unei ştiri în astfel de situaţii creează mai mult rău decât bine pentru informaţie. Orice ştire negativă transmisă cu patosul vestic poate crea doar panică, iar panica nu ajută nimănui. Ca notă laterală, toate posturile TV de acasă sunt panicarde. Cine e la conducerea departamentul de ştiri ar trebui să-i ţină în frâu pe reporteri şi pe prezentatori în situaţii de criză.

Aş vrea să mă opresc puţin asupra modului în care japonezul de rând abordează această situaţie. Iar când povestesc, povestesc din perspectiva mea, de străin care lucrează cu japonezi. În săptămâna aceasta (care a trecut de la cutremur) am învăţat mai mult despre psihicul japonez decât am învăţat în toţi cei 7 ani de când sunt aici.

E ceea ce spun mulţi: adevărata natură a unui om sau a unui popor se cunoaşte în momente de criză. În situaţiile de criză e ca şi cum ai putea vedea cu ochiul liber sistemul osos al unui om. Iar ceea ce am învăţat despre japonezi este că fundamentul oricărei acţiuni este Responsabilitatea. Nu degeaba am folosit "R" şi nu "r", pentru că dacă ai de a face cu un om sau popor care în situaţii de criză pune Responsabilitatea la rang de criteriu fundamental al oricărei acţiuni, atunci ai o siguranţă că poţi trece prin orice. Să privim puţin înapoi la argumentul panicii create de media internaţionale. Întrebarea mea este: De ce nu fug japonezii? Ar putea foarte bine să-şi facă bagajele şi să plece în sud. Dar nu fac aşa ceva, pentru că ştiu că e Datoria lor, e Responsabilitatea lor să facă faţă acestei situaţii şi să o învingă. Este o vorbă a lor: "De ce să sufăr din cauza unei nenorociri? Mai bine trăiesc cu ea". Un exemplu: Duminica trecută un şef străin al unei divizii dintr-o companie a decis să plece imediat din Tokio pentru că situaţia e gravă. Şi a plecat. Şi a lăsat o echipă întreagă în Tokio să se descurce singură (nu chiar singură, sunt alţi manageri seniori care se ocupă de situaţie). Dar a plecat fără să le zică nimic oamenilor săi şi i-a contactat dintr-un alt loc unde firma are operaţiuni. Şi care a fost reacţia personalului? Dispreţ. E ca şi cum un căpitan de vapor în mijlocul furtunii decide să se retragă şi să plece acasă (nu ar avea cum, dar ca idee).

Câte ceva despre impactul asupra economiei japoneze: portul Sendai este un port major al Japoniei, dar nu port esenţial, cheie, aşa cum sunt Yokohama, Kobe sau Osaka. Şi totuşi, exporturile vor fi afectate cel puţin pe termen scurt-mediu până se reface infrastructura. Oricum, multe companii au oprit producţia industrială, fie din lipsa materiilor prime, fie din lipsa unui sistem fluid de livrare, care e acum paralizat de evenimente. Economia japoneză este construită pe sistemul "just in time" creat de Toyota. Asta presupune un sistem de livrări şi de gestiune a inventarului de o precizie deosebită, cu scopul de a reduce, spre exemplu, costurile inutile legate de depozitare. Dar ceea ce cred eu acum este că acest sistem are la bază o mare supoziţie: un sistem de livrare perfect, la minut. Or, aşa ceva acum nu se mai poate organiza. E de ajuns un mic deranj în sistem şi totul se poate opri. Ca urmare a acestor evenimente, poate vom vedea o firmă precum Toyota creând un sistem nou de gestiune a afacerii care ar putea fi folosit în situaţii de criză, dar şi în ţări care nu au o infrastructură dezvoltată.

În final, aş vrea să scriu despre acţiunile băncii centrale japoneze (Bank of Japan sau BoJ). BoJ a injectat lichidităţi uriaşe în sistem. În patru zile a injectat 33.000 de miliarde de yeni japonezi (JPY) sau aproximativ 250 de miliarde de lire sterline (GBP). E o sumă uriaşă. Şi tot nu a reuşit să pună frână aprecierii yenului faţă de dolar. Vorba pe piaţă este că poliţele de asigurare care vor fi declanşate în urma evenimentelor sunt de valoarea a zeci de miliarde de dolari, şi drept urmare firmele de asigurare va trebui să aducă în ţară active financiare pe care le deţin în străinătate, iar acestea vor fi schimbate în yeni. Asta ar însemna o cerere mare de yeni care ar duce la aprecierea acestuia. Traderii speculează acum pe tema asta şi împing cursul JPY/USD la limite record. Cât va dura asta? Nu ştim.

Ca idee, după cutremurul din Kobe, aprecierea yenului a durat cam 3 luni. Acum, Kobe şi Fukushima/Sendai sunt două cutremure/tsunami cu impact diferit, aşa că e uşor de speculat.

Ulterior, G7 a decis intervenţia concertată pe piaţa forex şi, drept urmare, yenul s-a depreciat la nivelul pre-cutremur. Practic, a fost nevoie de un cutremur de 9,0, un tsunami devastator şi de o criză nucleară pentru a se îndeplini ceea ce Japonia cerea de mult timp - intervenţia concertată pentru a stăvili tendinţa de apreciere a yenului, care dăunează exportatorilor.

Mihai, un tânăr român care lucrează la o bancă de investiţii din Tokio