Europarlamentarul Adrian Severin, implicat într-un scandal major de corupţie

Autor: Miruna Badea 20.03.2011

Parlamentul European (PE) a anunţat ieri deschi­derea unei anchete privind acuzaţiile grave de corupţie împotriva a trei eurodeputaţi - între care Adrian Severin, fost ministru de externe al României între 1996 şi 1997 - aduse de publicaţia britanică The Sunday Times.

Unul dintre acuzaţi, conservatorul austriac Ernst Strasser, a demisionat ieri din toate mandatele deţinute la cererea formaţiunii sale, Partidul Popular (OeVP, conservator).

Europarlamentarul român, membru al PSD şi, până în prezent, unul dintre cei mai respectaţi membri ai grupului socialist din PE, ar fi acceptat 12.000 de euro drept mită pentru a aduce un amendament într-o reglementare europeană. The Sunday Times susţine că reporteri ai săi au pretins că sunt lobbyişti şi le-au propus mai multor deputaţi europeni suma de 100.000 de euro pe an în schimbul unor amendamente care să fie adoptate. Trei eurodeputaţi - Adrian Severin, Zoran Thaler, fost ministru slo­ven de externe, şi aus­triacul Ernst Strasser - au accep­tat şi s-au declarat dispuşi să îşi "vândă ser­viciile", scrie The Sunday Times, pentru sume de până la 100.000 de euro.

Potrivit publicaţiei britanice, Adrian Severin a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amen­damentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consi­liere".

Zoran Thaler, fost ministru sloven de externe, a prezentat şi el un amendament, cerând ulterior ca banii să îi fie trimişi în contul unei firme cu sediul la Londra.

Un al treilea deputat, fostul ministru austriac de interne, Ernst Strasser, le-a declarat jurnaliştilor: "Eu sunt un lobbyist", înainte de a prezenta un proiect de amendament celor doi colegi ai săi dintr-o comisie resposabilă cu legislaţia respectivă. Un compromis a fost obţinut în favoarea lobbyiştilor, a asigurat ulterior Strasser. Deputatul a cerut să i se plătească o primă tranşă de 25.000 de euro în contul unei firme pe care o deţine în Austria.

După ce Sunday Times a dezvăluit adevărata identitate a falşilor lobbyişti, Severin a declarat că nu a făcut "nimic ilegal". Ieri Severin a declarat că a cerut preşedintelui PE să ia în calcul "măsuri penale" faţă de ziariştii de la Sunday Times şi că discută cu firme de avocatură pentru deschiderea unei acţiunii de defăimare în Marea Britanie.

Europarlamentarul a negat faptul că ar fi depus vreun amendament, aşa cum a scris publicaţia Sunday Times.

"Elementele de care dispune Sunday Times urmează să fie transmise Parlamentului pentru a fi examinate atent", a precizat Jaume Duch un purtător de cuvânt al PE.