Naoto Kan, premierul Japoniei, optimist cu privire la evoluţia crizei nucleare

Autor: Traian Terzianm 21.03.2011

Premierul japonez Naoto Kan a spus că "vede luminiţa de la capătul tunelului", ca urmare a faptului că muncitorii de la centrala nucleară Fukushima au reuşit să reconecteze la curent două dintre reactoarele distruse de tsumani, scrie Bloomberg.

"Am reuşit să restabilizăm reactoarele 1 şi 2", a spus Kan, precizând că Tokyo Electric Power a reuşit să conecteze reactoarele 3 şi 4. Între timp, canalul de televiziune local NHK a anunţat că inginerii au fost evacuaţi în condiţiile în care de la acoperişul reactorului 3 a ieşit fum.

Primul ministru japonez este optimist cu privire la criza nucleară declanşată în Japonia în urma cutremurului de 9 grade de acum 10 zile şi a spus că ce a fost mai rău a trecut.
"Cu fiecare oră ce trece, cu fiecare zi ce trece, lucrurile sunt şi mai mult sub control", a spus Steven Chu, secretarul SUA pe probleme de energie. "Pas cu pas, japonezii fac un progres incredibil", a completat acesta.