Familia Vlas din Târgu-Mureş a investit 7 mil. euro în primul hotel de 5 stele din oraş

Autor: Liviu Iancu 22.03.2011

Familia Vlas va deschide la Târgu-Mureş, la sfârşitul acestei săptămâni, hotelul Plaza, care are 80 de camere clasificate la 4 şi 5 stele şi în care a investit circa 7 milioane de euro, a declarat Dacian Vlas, directorul şi unul dintre proprietarii unităţii turistice.

Firma Voiajor SRL, deţinută de familia Vlas, a achiziţionat la finele anului 2009 hotelul Transilvania de la Josef Goschy, proprietarul lanţului Unita Turism, pentru circa 1,7 milioane de euro. În urma renovării, hotelul are două corpuri, unul cu 50 de camere clasificate la 4 stele, iar celălalt cu 30 de camere de 5 stele. "Am investit în achiziţia şi modernizarea hotelului circa 7 milioane de euro.

Banii au provenit din vânzarea cu câţiva ani în urmă a unui teren de 6 hectare, situat la ieşirea din Târgu-Mureş spre Bucureşti, cu 14 milioane de euro", a spus Dacian Vlas (27 de ani). Ca un element distinctiv, fiecare cameră din noul hotel este diferită de celelalte ca formă, culoare şi mobilier. Familia Vlas mai deţine două hoteluri în Târgu-Mureş, respectiv Business, cu 52 de camere, clasificat la trei stele, şi Ciao, tot de trei stele, care are 34 de camere.