Judecătorul din procesul lui Vântu, recuzat

Autor: Mediafax 22.03.2011

Judecătorul Camelia Bogdan, care a dezbătut până acum dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu, va fi schimbat după ce un alt complet al instanţei Tribunalului Bucureşti a admis ieri cererea de recuzare formulată în urmă cu o zi de omul de afaceri Octavian Ţurcan.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, judecătorul Laura Andrei, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că cererea de recuzare formulată de Octavian Ţurcan, inculpat alături de Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa (condamnat definitiv la 15 ani de închisoare în dosarul FNI), a fost admisă, astfel că dosarul va fi repartizat aleatoriu unui alt complet de judecată, format dintr-un judecător.

Magistratul Camelia Bogdan a fost recuzat, luni, de Octavian Ţurcan, care a susţinut că din motivarea judecătorului de respingere a cererii de ridicare a interdicţiei de a părăsi ţara în cazul său reiese că şi-ar fi format o opinie privind fapta de care omul de afaceri este acuzat. Avocatul a arătat că aceasta este părerea clientului său şi că acesta doreşte schimbarea judecătorului Bogdan cu un alt magistrat de la Tribunalul Bucureşti.