Ieba Trust recomandă la cumpărare titlurile Dafora cu un preţ ţintă de 0,17 lei

Autor: Adrian Ionut Cojocar 23.03.2011

Analiştii Ieba Trust văd un potenţial de creştere de 28% pe titlurile Dafora Mediaş pentru următoarele 12 luni şi recomandă la cumpărare aceste titluri.

Acţiunile Dafora se tranzacţionau pe parcursul şedinţei de astăzi 0,133 lei/unitate, în timp ce estimările analiştilor casei de brokeraj indică un nivel de 0,17 lei/acţiune.

"În ceea ce priveşte profitabilitatea, anticipăm marje mai mici în viitor faţă de cele record înregistrate de Dafora în 2010 ca urmare a concurenţei atât pe piaţa locală dar mai ales pe cea internaţiuonală. Anticipăm o îmbunătăţire a condiţiilor de piaţă şi o creştere a activităţii companiei începând cu a doua parte a acestui an pe măsură ce condiţiile de pe piaţa petrolieră vor continua să se îmbunătăţească", arată analiştii Ieba Trust.

Aceştia estimează că afacerile Dafora Mediaş vor avansa cu 26% în 2011, până la 243,8 mil. lei, în timp ce profitul net este aşteptat să se majoreze cu 40%, la 11,7 mil. lei.

Analiştii Ieba Trust mai spun că acţiunile Dafora se tranzacţionează în prezent cu un discount faţă de companiile similare din regiune lucru justificat într-o anumită măsură de lichiditatea şi transparenţa redusă a companiei.

Un alt impediment în estimarea profiturilor viitoare ale firmei este reprezentat de datoriile destul de mari ale Dafora, estimate de analişti la 335 mil. lei dacă sunt incluse şi contractele de leasing, şi care au avut un efect negativ în ultimii ani asupra profitabilităţii.