Georgios Poukamissas, ambasadorul Greciei la Bucureşti: Folosiţi-vă de faptul că nu sunteţi la fel de îndatoraţi ca noi!
Georgios Poukamissas, ambasadorul Greciei la Bucureşti, susţine că guvernul elen se aşteaptă ca în ultimul trimestru al anului acesta sau la începutul lui 2012 economia greacă să înceapă să înregistreze rate pozitive de creştere ca urmare a măsurilor luate. Mai mult, se estimează o creştere a sectorului turistic faţă de anul trecut şi implicit a veniturilor din turism.
În opinia lui Poukamissas, România are multe posibilităţi de dezvoltare, pentru că încă se află cu mult sub media ţărilor europene. "Deşi sunt convins că trendul pe care îl va urma economia românească este unul crescător, nu cred că se vor mai înregistra rate de creştere de 7% ca în anii anterior. Chiar dacă acest lucru ar fi posibil, este indicat să se evite această rată. Este mai bine să ai rate anuale de creştere mai modeste, dar care să fie sustenabile", a spus el.
Ambasadorul Greciei în România mai susţine că nu poate spune despre România că este o ţară a tuturor posibilităţilor, fiind de părere că ar fi exagerat, însă poate afirma că este ţara unor posibilităţi bune pentru investitorii greci. Poukamissas explică că acest lucru se datorează dimensiunilor pieţei, resurselor naturale, oamenilor disciplinaţi şi existenţei unei culturi a cooperării cu străinii.
Cu toate acestea, ambasadorul Greciei a precizat că unul dintre punctele slabe ale României este lipsa infrastructurii de transport.
"România şi-a crescut exporturile, a redus importurile, industria evoluează bine, agricultura are un potenţial imens. Văd doar trenduri pozitive în ceea ce priveşte economia românească." El a mai precizat că este optimist în ceea ce priveşte evoluţia investiţiilor elene pe piaţa românească. "Cred că se vor mai aventura şi alte companii elene în România." Întrebat de ZF ce anume ar trebui să împrumute România din modelul de business grecesc din turism, Poukamissas a declarat că românii doar ar trebui să se inspire din modelul de business din turism, şi în niciun caz să îl împrumute. "România ar putea dezvolta agroturism sau ecoturism, dar şi turism religios, datorită resurselor pe care le are. Localizarea geografică, tradiţia şi configurarea Greciei sunt diferite de cele ale României, de aceea ar fi o greşeală ca România să copieze mecanic modelul din turism."