21 de clienţi nu şi-au mai plătit ratele la creditele luate prin „Prima casă”

Autor: Ciprian Botea 27.03.2011

Numărul clienţilor care nu şi-au mai plătit ratele la creditele luate prin "Prima casă" a ajuns la 21 de persoane, ceea ce înseamnă o rată de default de 0,06%. În cazul acestora băncile au formulat cereri de plată de la Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, instituţia care gestionează garanţiile acordate de stat prin acest program. Primul default s-a înregistrat în vara anului trecut, iar în noiembrie erau înregistrate deja cinci solicitări de plată la Fondul de Garantare.

În cazul în care clientul întârzie cu plata ratelor mai mult de trei luni statul rambursează integral băncii valoarea împrumutului, urmând să recupereze ulterior această sumă din vânzarea la licitaţie a imobilului finanţat.

Valoarea creditelor ipotecare garantate de stat a depăşit 1,5 miliarde euro în cei aproape doi ani de funcţionare a programului, iar jumătate din plafonul de 200 mil. euro alocat pentru 2011 a fost consumat în numai o lună. Guvernul pregăteşte o nouă etapă a programului, în care vrea însă să împartă riscul cu băncile.