WikiLeaks: Claudiu Săftoiu vorbea, în 2006, de îngrijorări privind o posibilă paralizie a preşedintelui

Autor: Mediafax 28.03.2011

Fostul consilier prezidenţial Claudiu Săftoiu i-a spus ofiţerului politic al ambasadei SUA, în mai 2006, în contextul operaţiei de hernie la care a fost supus şeful statului, că doctorii au fost îngrijoraţi de o posibilă paralizie dacă operaţia nu s-ar fi produs imediat, relatează Jurnalul Naţional citat de Mediafax.

Publicaţia citează un document neclasificat, atribuit ambasadei SUA, şi care ar fi fost obţinut de Wikileaks, în care se vorbea, pe 9 mai 2006, despre operaţia de hernie de disc a preşedintelui Băsescu.

"Preşedintele României Traian Băsescu a fost supus unei operaţii pentru hernie de disc în dimineaţa zilei de 9 mai, marţi, la Spitalul Universităţii din Viena, Allgemeines Krakenhaus. El a fost transportat cu un avion în seara precedentă. Un comunicat de presă al Preşedinţiei arată că doctorii sunt optimişti în ceea ce priveşte starea lui Băsescu şi anticipează că timpul de recuperare va fi de aproximativ şapte zile", se arată în documentul citat de Jurnalul Naţional. Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.