Mihai Isacovici, Japonia: A privi înainte cu încredere este funcţia inversă a fricii. Gândiţi-vă ce ne-am face dacă am avea antreprenori cărora să le fie frică de risc

Salutări din Tokio! Iată că au trecut mai mult de două săptămâni de la marele cutremur şi tsunami.

Marea îngrijorare aici este legată de situaţia încă neclară de la centrala nucleară Fukushima. Tocmai au anunţat la TV că au descoperit apă contaminată puternic, cât şi urme de plutoniu în jurul reactoarelor. Destul de îngrijorător.

Dar, aşa cum era de aşteptat, atmosfera în Tokio este calmă, dar în expectativă. Poate într-o anumită măsură, ne îndreptăm spre o nouă normalitate definită sub umbrela pericolului radiaţiilor. Normalitatea în Tokio cere să accepţi un nivel de radiaţii puţin peste limita normală, dar care este suportabil de corpul uman. Totuşi, ceea ce nimeni nu poate anticipa este efectul emoţional asupra locuitorilor. Atâta timp cât acest "pericol" nuclear nu este definit clar în termeni legaţi de finalitatea stării de incertitudine, atunci locuitorii vor avea greutăţi în a se urni din loc şi de a privi din nou înainte cu încredere.

A privi înainte cu încredere este ceva ce pieţele financiare încearcă de doi ani de zile să ne convingă. Şi se pare că de fiecare dată ceva trebuie să se întâmple ca să pună la încercare veridicitatea acestei încrederi în viitor. Poate într-un fel este bine că avem aceste greutăţi, pentru că altfel ne-am putea trezi aruncaţi într-un "bubble" al optimismului exacerbat care ne-ar putea costa la fel de mult, sau chiar mai mult decât criza financiară din 2008.

A privi înainte cu încredere este funcţia inversă a fricii. Înainte de a continua, aş vrea să definesc frica în termeni economici. Frica, în opinia mea, este incapacitatea forţelor economice de a lua decizii riscante, care în felul lor au proprietatea de a aduce beneficii întregii economii. Gândiţi-vă ce ne-am face dacă am avea antreprenori cărora să le fie frică de risc - am lucra cu toţii la stat, sau poate am fi şomeri. Gândiţi-vă ce ne-am face dacă Guvernul ar decide să amâne o serie de investiţii în infrastructură care în mod clar aduc beneficii economiei.

Ceea ce se întâmplă acum, şi mai ales în Japonia, este că atâta timp cât nu există un sens al normalităţii în societate sau măcar o previziune a acesteia, nu există fundamente suficiente pentru a justifica o redresare economică. În ţări precum Japonia, predispuse riscului redus, evenimente precum cele de acum nu au decât un efect negativ asupra economiei pe termen lung. Da, se va investi enorm de mult în reconstrucţie (ultima cifră vehiculată de guvernul japonez este în jurul a 250 mld. dolari), şi PIB-ul va creşte pe termen scurt sau mediu (în funcţie de cât durează reconstrucţia), dar mă tem că nu va fi suficient pentru a schimba fundamental viziunea asupra reenergizării economiei japoneze. Japonia încă nu şi-a revenit din marea implozie a pieţei de real estate de la începutul anilor '90.

Iar acum, în ciuda discuţiilor legate de reconstrucţia Japoniei după cutremur/tsunami/ accident nuclear, mă tem că nu vom avea o nouă Honda, o nouă Toyota sau un nou Sony, care pur şi simplu au explodat (în mod pozitiv) pe pieţele internaţionale după cel de-al Doilea Război Mondial. În schimb, vom avea de-a face cu aceleaşi mari grupuri de firme şi bănci care controlează practic întreaga economie japoneză.

Poate este timpul ca societatea şi guvernul japonez să-şi redefinească priorităţile şi structura economică. Totul poate începe prin favorizarea antreprenoriatului, prin externalizarea unei părţi din riscul deschiderii de noi afaceri. Externalizarea riscului se poate face fie prin intervenţia fondurilor guvernamentale (mai puţin probabil, având în vedere deficitul uriaş al Japoniei), ori prin dezvoltarea unei politici de sprijin a start-up-urilor.

Să sperăm că normalitatea se va întoarce cât de curând în Tokio şi Japonia. Iar normalitatea o voi măsura prin numărul crescut de turişti străini (inclusiv români) care vor sosi în Japonia, căci nu prea am văzut turişti de două săptămâni. Până atunci, fără frică, să privim înainte cu toţii.

Mihai Isacovici lucrează la o bancă de investiţii în Tokio