Morgan Stanley atenţionează: Cursul a scăzut prea mult, prea repede, şi ar putea reveni în urcare pe termen scurt

Autor: Popescu Vlad 31.03.2011

Îmbunătăţirea condiţiilor economice justifică aprecierea monedei româneşti, însă cursul leu/euro a scăzut "prea mult, prea repede", consideră analiştii băncii americane Morgan Stanley, care anticipează creşterea ratei de schimb pe termen scurt.

"Recomandăm cumpărarea euro contra lei la nivelurile curente. Vedem o ţintă de 4,22 lei/euro, cu un prag inferior la puţin sub minimele actuale apropiate de 4,07 lei/euro, ceea ce considerăm că reprezintă un raport bun între riscuri şi câştig la rata actuală spot de 4,09 lei/euro (de miercuri - n.r.)", se spune într-o notă transmisă de Morgan Stanley către investitori.

Modelul de evaluare folosit de bancă indică un curs de 4,2 lei/euro pe termen scurt.

Banca notează că perspectivele economice, şi implicit ale leului, s-au îmbunătăţit, însă nu justifică o cădere atât de abruptă a cursului.

Astfel, analitşii Morgan Stanley anticipează că, pe termen scurt, rata de schimb ar putea reveni în urcare.