Cu euro la minimul ultimelor zece luni, preţurile alimentelor au continuat să crească în martie. Şoc la preţul cartofilor: plus 50%

Autor: Cristina Rosca 04.04.2011

Zahărul, cartofii, merele şi laptele s-au scumpit cu peste 14% în luna martie comparativ cu luna anterioară, arată indicele alimentar al ZF, calculat pe baza preţurilor din hipermarketurile din Capitală. Calculele ZF arată că per ansamblu, preţurile celor 15 produse analizate au crescut în perioada februarie - martie 2011

cu 5,39%.


"Preţurile au crescut pentru că s-au scumpit materiile prime. Acesta este singurul motiv pentru care vedem creşteri de preţ la raft. Pe viitor însă nu vom mai vedea creşteri de preţuri, ba din contră, există şanse ca la unele produse să observăm o scădere a preţului", a spus Sorin Minea, preşedintele Romalimenta şi acţionarul majoritar al producătorului de mezeluri Angst, care deţine şi lanţul de super­marketuri cu acelaşi nume. El nu oferă însă exemple de produse al căror preţ ar putea să scadă.

Din totalul de 15 produse analizate de ZF (preţuri culese din magazinele Carrefour Orhideea şi Real din AFI Cotroceni), doar în cazul a cinci produse preţurile au scăzut. Singurele produse ale căror preţuri au intrat pe o pantă descendentă - dintre cele analizate de ZF - au fost sucul Coca-Cola (2 l), apa minerală Borsec (1,5 l), cotletul de porc fără os refrigerat ambalat şi ouăle, iar declinul a fost în fiecare caz de 10,93%, 0,74%, 2,3% şi 8,51%.

Se poate observa însă că unele dintre produsele de mai sus - ouăle - sunt la ofertă în una sau chiar în amândouă reţelele de unde au fost culese datele (Carrefour, Real). Există însă şi alte produse la ofertă, precum făina, cartofii sauCum se realizeaz indexul ZF merele, al căror preţ a crescut comparativ cu cel din luna februarie.

De cealaltă parte cartofii şi zahărul s-au scumpit cel mai mult.

"Creşterea preţului la zahăr are la bază mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi sunt creşterea preţurilor mondiale ale zahărului brut care asigură 80% din consumul României, producţia mică, chiar insuficientă din UE în campania 2010 şi creşterea preţurilor carburanţilor şi a altor costuri precum energie, materiale şi materii prime necesare producţiei zahărului", explică Emilian Dobrescu, reprezentant general al Agrana în România, cel mai mare producător local de zahăr. Agrana, care deţine în portofoliu brandul de zahăr Mărgăritar, a avut în 2009 afaceri de peste 140 mil. euro.

ZF precizează că Indexul Alimentar pe care îl calculează începând din decembrie 2008 este realizat primar, jurnalistic, cu preţurile afişate la raft în magazinele Real şi Carrefour din Capitală, iar preţul final este calculat ca o medie între cele două reţele de magazine, nefiind publicat pe fiecare reţea în parte şi nu analizează distinct produsele la promoţii.


Promoţiile continuă

La rafturile din hipermarketuri la finalul lunii martie există în continuare produse dintre cele analizate care sunt la promoţii, însă numărul acestora a scăzut faţă de luna anterioară. Promoţiile au fost încă de anul trecut un instrument foarte utilizat de retailerii care încearcă să atragă cumpă­rătorii în magazine.

În condiţiile scăderii consumului cu 5,3% anul trecut potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, atât retailerii alimentari, cât şi cei din fashion au mizat pe promoţii aproape neîntrerupt. Şi la începutul acestui an - în februarie, în hiper­marketuri circa jumătate dintre produsele analizate de ZF erau la promoţie în una sau chiar amândouă reţelele de unde au fost culese datele.

În cazul bananelor scăderea de preţ este de 21,73%, dar acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care în una dintre reţele nu existau decât banane categoria a doua, al căror preţ este mai mic.

Reprezentanţii Carrefour (de unde au fost culese o parte din preţurile pentru indicele ZF), nu au răspuns solicitării ZF până la închiderea ediţiei.

Ce spun consumatorii?

Deşi s-au obişnuit cu eticheta roşie care îi anunţă că anumite produse sunt la ofertă, ro­mânii sunt în continuare in­fluenţaţi de orice reducere de preţ. "De regulă vin să cum­păr brandurile pe care le utilizez frec­vent, însă dacă observ că este un alt produs din aceeaşi gamă la ofertă şi preţul este mult mai mic sunt influenţat să cumpăr. În cazul produselor unde brandul nu contează, precum fructele şi legumele, este posibil să cumpăr doar pentru că sunt la ofertă", spune Andrei (28 de ani), aflat la cum­părături.

Criza financiară i-a făcut pe oameni mai atenţi la preţuri şi la modul în care îşi gestionează bugetul, în condiţiile în care com­paniile afectate de criză au redus sala­riile şi au disponibilizat personal.

Euro scade, preţurile cresc

Indexul anterior care a surprins o pe­rioa­dă mai lungă de timp - din iulie 2010 până în februarie 2011 - şi care a fost calculat pe baza aceloraşi 15 produse, a arătat că în pe­rioada respectivă preţurile au crescut cu aproape 17%. Preţurile continuă să crească în hipermarketuri deşi cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a continuat să scadă şi în ianuarie şi în februarie cu peste 5%.

În condiţiile în care cifra de afaceri - un indicator de valoare - scade, iar preţurile cresc, în volum afacerile come­rcianţilor au scăzut cu chiar mai mult de 5%.

"Mă aştept la o revenire în trimestrele trei şi patru. Atunci vom putea vedea o stabilizare a pieţei", spune Alexandru Vlad, directorul reţelei Selgros Cash&Carry România, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR). El nu a dorit însă să comenteze pe baza creşterii preţurilor din poziţia de vicepreşedinte AMRCR.

În luna martie, după o lungă perioadă în care s-a depreciat în raport cu moneda unică euro­peană, leul a început să câştige teren, co­borând chiar sub pragul de 4,1 lei pentru un euro. Cursul mediu din luna martie, de 4,1646 lei/euro, a fost în scădere cu 2% com­pa­rativ cu valoarea medie din luna fe­bruarie. Mai mult, cursul mediu lunar în mar­tie a fost la minimul ultimelor luni. În data de 23 februarie, când au fost culese da­tele pentru luna respectivă, cursul era de 4,2261 lei pentru un euro, pe când pe 31 martie, acesta coborâse la 4,1141 lei.

Chiar şi în aceste condiţii preţurile legumelor şi fructelor din hipermarketuri - cele mai multe aduse din import - au crescut, cu excepţia bananelor.


Cum se realizează indexul ZF

ZF precizează că Indexul Alimentar pe care îl calculează lunar este realizat primar, jurnalistic, cu preţurile afişate la raft în magazinele Real şi Carrefour, iar preţul final este calculat ca o medie între cele două reţele de magazine, nefiind publicat pe fiecare reţea în parte. Mai mult, indexul nu ia în considerare promoţiile sau fluctuaţiile de preţ pentru anumite categorii de alimente, provenienţă sau calitate. De asemenea, când calculează acest index, ZF ia în calcul numai un număr limitat de produse de bază (15) faţă de 60.000 câte ar fi într-un magazin. ZF nu are pretenţia de a fi un institut de statistică sau o companie de cercetare, care culeg date mult mai amănunţite. În aceste condiţii, indexul ZF este doar orientativ, iar procentul de creştere sau scădere a preţului nu poate fi aplicat la întreg portofoliul de produse dintr-un magazin. În 31 martie, când au fost culese cele mai recente date, mai multe produse din cele 15 se aflau la promoţie, printre acestea numărându-se făina, ouăle, bananele şi merele. Şi în cazul indexului din februarie produse precum spaghetele, berea şi ouăle erau la promoţie.


15 produse de bază = 100 de lei

Coşul de produse alimentare de bază în hipermarket - alcătuit din cele 15 produse analizate de ZF - costă în prezent aproape 100 de lei, cu circa 5,4% mai mult faţă de luna precedentă, arată datele culese de ZF. Inflaţia pe luna martie nu a fost anunţată, însă în ianuarie şi februarie a fost de 6,99% şi respectiv 7,6%, cea mai mare la nivelul Uniunii Europene.