PAID a vândut poliţe de 8,8 milioane de euro

Autor: Ciprian Botea 04.04.2011

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), compania care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor, a subscris prime brute de peste 8,8 mil. euro până la sfârşitul lunii martie, din vânzarea a 480.000 de poliţe.

Vânzările au accelerat în martie la circa 1.000 de poliţe/zi, după ce în primele două luni scăzuseră la circa 400 de poliţe/zi. Iniţial, proprietarii erau obligaţi să încheie o poliţă de asigurare a locuinţei până la 15 ianuarie, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi cu amenzi între 100 şi 500 de lei, dar termenul a fost amânat cu şase luni, ceea ce a afectat subscrierile PAID.

"Nu există un termen limită pentru încheierea asigurării obligatorii, ci un termen de la care autorităţile locale vor aplica sancţiuni pentru cei neasiguraţi", spune Marius Bulugea, directorul general al PAID.

Poliţele încheiate până acum de PAID acoperă 5,7% din numărul total al locuinţelor, iar alte 1,5 milioane de case şi apartamente sunt asi­gurate prin poliţe facultative. Deputaţii au modificat legea privind asigurarea locuinţei, iar pro­prietarii care deţin o poliţă facultativă nu mai trebuie să încheie şi o poliţă obligatorie.