Acţiunile Azomureş, Amonil Slobozia şi Compa Sibiu se întrec la creşteri cu Oltchim

Autor: Adrian Cojocar 05.04.2011

Pe finalul şedinţei bursiere de la BVB mai multe acţiuni înregistrau creşteri puternice.

Astfel, după ce acţiunile Oltchim au crescut cu 15% în deschiderea zilei, alte două titluri din sectorul chimic, respectiv producătorii de îngrăşăminte Azomureş Tg-Mureş (AZO) şi Amonil Slobozia au consemnat creşteri de 12% şi respectiv 9%.

Transferurile cu acţiuni Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) şi Azomureş (AZO) au fost destul de consistente, de 1,5 mil. lei şi respectiv 1,4 mil. lei.

O altă acţiune care a înregistrat astăzi creşteri spectaculoase au fost cele ale producătorului de piese auto Compa Sibiu (CMP), care au crescut cu 9% pe Bursă, însă pe rulaje destul de reduse.

Titlurile Oltchim au fost cele mai speculate, astăzi realizându-se peste 560 de tranzacţii pe acest emitent, mai multe decât cele cu titluri SIF Oltenia, care sunt de obicei cele mai tranzacţionate titluri de pe Bursă.

Indicii Bursei înregistrau spre închiderea şedinţei de astăzi evoluţii nesemnificative, indicele BET stagnând la nivelul de închidere de ieri iar BET-C câştiga 0,5%.