Două romane copleşitoare ale unui premiat Nobel/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea 05.04.2011

De curând au apărut la Editura Humanitas fiction, în colecţia Raftul Denisei, coordonată cu aplomb de atâta vreme de Denisa Comănescu, două romane ale scriitorului sud-african J.M.Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2003. Sunt două romane relativ recente - "Epoca de fier" din 1990 şi "Dezonoare" din 1999 - ambele foarte apreciate de critică. Primul a fost socotit de "Sunday Express" cartea anului, iar cel de-al doilea a primit Booker Prize. Ceea ce ne face să le discutăm împreună este că ambele se opresc asupra dramatismului unei epoci marcate de rasism şi consecinţele sale prin tragedii personale.

Epoca de fier. Traducere din limba engleză şi note de Irina Horea. Eroina, o distinsă doamnă fostă profesoară de limbi clasice, bolnavă şi aflată în fază terminală, scrie o lungă scrisoare fiicei plecate demult în America, retrăindu-şi viaţa într-un moment în care nu mai poate ignora ororile apartheidului. Doamna Curren descoperă ororile care aparţin ambelor părţi, uciderea unor activişti de culoare, brutalităţile poliţiei şi ale armatei, violenţele negrilor. Singurul personaj pe care eroina se mai poate baza la capătul vieţii este un om al străzii. Un roman copleşitor, impecabil scris, impecabil tradus.

Dezonoare. Traducere de Felicia Mardale. Aproape în aceeaşi notă este al doilea roman. În centrul acţiunii, care se petrece tot în Africa de Sud, se află tot un intelectual, profesorul universitar David Lurie care, după o aventură cu o studentă, este silit să demisioneze, se retrage la ferma fiicei sale, unde plănuieşte să termine o carte şi unde descoperă violenţa post-apartheid sub forme diverse - e maltrat de trei tineri de culoare, asistă neputincios la violarea fiicei sale, este şocat când află că unul dintre agresori este o rudă a servitorului lor de încredere, care trăieşte de multă vreme în linişte alături de Lucy şi chiar a început să-şi construiască o casă la marginea proprietăţii acesteia şi-l acceptă într-un final ca viitor ginere pe cel care a pus la care violul. În toate, "plăcerea de a trăi se stinge". În final, profesorul se resemnează lucrând la un crematoriu al cadavrelor câinilor unui cabinet veterinar. O obsedantă parabolă. Teribilul roman, nu mai puţin impresionant decât precedentul, a fost ecranizat, cu Natalie Becker şi John Malkovich în rolul principal. Un film la fel de dur şi de apăsător.