Creşterile acţiunilor din sectorul chimic au rupt monotonia pe Bursă

Autor: Stefan Musgociu 05.04.2011

Acţiunile Oltchim (OLT) şi Azomureş (AZO) au urcat cu peste 10%, pe o piaţă în creştere cu 0,63% şi a cărei li­chi­ditate a revenit peste media ultimelor două luni, fiind susţinută în special de titlurile Fondului Proprietatea (FP) şi de deal-uri cu 8,8% din acţiunile Oltchim (OLT).

În primele două ore acţiunile Oltchim au continuat linia puternic ascendentă din ultimele trei sesiuni şi au urcat cu încă aproape 15%, însă după ora 12:00 unii investitori au început să introducă mai multe ordine de vânzare şi să îşi marcheze o parte din profituri, astfel că ascensiunea s-a temperat uşor. La finalul şedinţei, acţiunile Oltchim erau cotate la 0,4598 lei, preţ în urcare cu 11,6%, iar operaţiunile însumau 1,7 mi­lioane lei.

Între orele 15:52 şi 15:53 a fost vândut un pachet de 8,8% din titlurile combinatului prin cinci deal-uri în valoare de 13,5 milioane lei (3,3 mi­lioane euro). După ora 14:00 în piaţă au început să fie introduse mai multe ordine de cumpărare pentru acţiunile Azomureş, astfel că preţul a urcat semnificativ. Ultima operaţiune de marţi a fost realizată la 0,704 lei, preţ în creştere cu 10%. Transferurile cu aceste titluri au însumat 1,5 milioane lei. Efervescenţa de pe acţiunile Oltchim şi Azomureş i-a determinat pe unii investitori să vizeze şi titlurile Amonil (AMO), care au încheiat ziua în urcare cu 9,59%, la 0,016 lei.

Gabriel Morariu, broker la BT Securities, spune că acţiunile com­binatelor chimice Oltchim, Azomureş şi Amonil sunt de regulă vizate de speculatori, iar tranzacţiile realizate de aceştia au dus la creşteri accelerate.

"Dacă la Azomureş o creştere este acoperită de rezultatele financiare, la celelalte două îmi este greu să găsesc o justificare fundamentală. Discuţii despre privatizările Oltchim au mai fost şi este greu de făcut recomandări de investiţii doar pe aceste informaţii de presă", a declarat Morariu.

Directorul de operaţiuni al Prime Transaction Alin Brendea crede că evoluţia acţiunilor şi tranzacţiile mari realizate cu titlurile Oltchim arată interesul în creştere al investitorilor pentru piaţa locală, ca urmare a majorării semnificative a rulajelor din ultimele săptămâni.

"După o perioadă de creşteri susţinute, mai ales pe SIF-uri, este normal să mai urmeze şi unele şedinţe de consolidare, cu o evoluţie laterală (oscilaţii foarte uşoare - n.red.) sau chiar corecţii. O parte dintre investitori sunt tentaţi să marcheze măcar o parte din profit. Este încă devreme de spus dacă perioada de corecţii pe SIF-uri a luat sfârşit, însă, oricum, în partea a doua a şedinţei cumpărătorii au fost mai prezenţi în piaţă", a spus Morariu.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 47,9 milioane lei (11,5 milioane euro), sumă de aproape două ori mai mare decât rulajul de luni.

"În mod normal, până la adunările generale ale acţionarilor programate pentru aprilie mă aştept la volume ridicate şi volatilitate mare. Pe lângă factorii enumeraţi, importantă pentru traiectoria pieţei va fi şi evoluţia economiei în ansamblu, primele veşti despre evolutia pe primul trimestru urmând să apară la jumătatea lunii", a afirmat brokerul de la BT Securities.

Pe piaţa principală, titlurile Fon­dului Proprietatea au scăzut cu 0,25%, la 0,6085 lei.


De urmărit astăzi