SIF Oltenia a vândut un pachet de 6,5% din acţiunile Oltchim

Autori: Adrian Cojocar , Roxana Pricop 05.04.2011

SIF Oltenia şi-a lichidat ieri partici­paţia de 6,5% pe care o deţinea la combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) prin intermediul unor tranzacţii speciale efectuate pe Bursă prin care a încasat circa 10 mil. lei (2,4 mil. euro).

Ieri s-au derulat pe Bursă cinci tranzacţii speciale cu titluri Oltchim care au vizat 30,2 milioane de acţiuni, re­prezentând 8,8% din capitalul companiei. Totodată, în piaţă s-au mai transferat aproape 4 milioane de titluri Oltchim care reprezintă 1,15% din companie.

Tranzacţiile vin după ce acţiunile Oltchim au înregistrat creşteri specta­cu­loase în ultimele şedinţe şi s-au apre­ciat cu 125% în mai puţin de două luni de zile după ce Ministerul Economiei a emis un comunicat pri­vind demararea procedurilor pentru procesul de privatizare la insistenţele FMI.

"Am vândut integral pachetul de acţiuni deţinut la Oltchim pentru că am considerat că piaţa oferă un preţ bun. Am vândut la un preţ de 0,45 lei/titlu. Am marcat exitul din Oltchim pentru că nu ne-au mulţumit rezulta­tele financiare ale companiei şi nici strategia. Banii obţinuţi din vânzarea acţiunilor Oltchim îi vom folosi în in­ves­tiţii viitoare pe piaţa de capital", a de­clarat pentru ZF Tudor Ciurezu, di­rec­torul general adjunct al SIF Olte­nia. El nu a dorit să spună cine este cumpărătorul pachetului şi până la închiderea ediţiei nu a fost raportat niciun cumpărător în cadrul tranzac­ţiilor cu acţiuni Oltchim.

PCC (PetroCarboChem) deţine 12,1% din acţiuni şi a intrat în acţio­nariat în 2007 pentru a se poziţiona mai bine în negocierile cu statul român pentru privatizarea com­paniei. Minis­te­rul Economiei deţine 54,7% din com­panie. Nemţii de la PCC au spus că nu au fost implicaţi în tranzacţiile de ieri cu titluri Oltchim.

Oltchim a înregistrat pierderi uriaşe începând cu anul 2008 după ce Petrom a sistat furnizarea cu materie primă a combinatului, astfel că firma a raportat în fiecare din ultimii trei ani pierderi de 200 mil. lei. Ieri, titlurile Olt­chim au închis la un preţ de 0,4598 lei/unitate, cu 11,6% peste cotaţia din şe­dinţa precedentă. Capi­talizarea Oltchim se ridică la 38,3 mil. euro.