Emil Andreev: „Îmi plac scepticismul lui Cioran şi limbajul său poetic puternic”/ de Stelian Ţurlea

Traducerea unui roman foarte cunoscut al scriitorului bulgar Emil Andreev, "Râul de sticlă", apărut în tălmăcirea Marianei Mangiulea la Editura Humanitas, a fost lansată la sfârşitul lunii martie la Bucureşti în prezenţa autorului. Prozatorul şi dramaturgul bulgar Emil Andreev s-a născut la 1 septembrie 1956 în localitatea dunăreană Lom, nu departe de Vidin. După absolvirea Facultăţii de Filologie din Veliko Târnovo, specialitatea bulgară-engleză, a lucrat ca profesor, jurnalist, editor TV, traducător. S-a remarcat încă din 1996, cu ciclul Povestiri din Lom. Volumelor de proză scurtă Un Secession târziu (1998) şi Insula beţivilor (1999) li s-au adăugat piesele de teatru Să ucizi un prim-ministru (2002), Căutătorii de comori (2003), Bebeluşul (2004), Barca magică a dlui J. (2007). Râul de sticlă (2004) a obţinut Premiul Vick pentru cel mai bun roman bulgar, precum şi Premiul cititorilor. Tradus în engleză, germană, polonă, rusă, sârbă şi slovacă, a fost ecranizat în 2010 de regizorul Stanimir Trifonov. A urmat Blestemul broaştei (2006), distins cu Premiul Helicon.

- "Râul de sticlă" este primul meu roman şi ca atare deţine un loc foarte special în cariera mea de scriitor. Dincolo de premii şi de traduceri, mi-a dat încrederea că pot obţine ceva diferit ca formă literară în afara prozei scurte şi a teatrului pe care le scrisesem. A fost un îndemn pentru celelalte două romane, "Blestemul broaştei" şi "Luca cel nebun". Voi purta mereu în minte succesul şi lipsurile primului meu roman - e inevitabil, aşa că nu voi "zbura" niciodată pe aripile unei singure cărţi relativ populare.

- Care este sensul ascuns al "râului de foc"? Spuneţi la un moment dat "Viaţa e doar aici şi acum, restul e un râu de sticlă."

- Râul din Apocriful lui Enoh pe care îl menţionez în motto-ul cărţii, din smoală clocotită şi sticlă topită, arde cu focul vieţiilor noastre. (Nu uitaţi că metafora comună a vieţilor noastre este râul.) Când ne uităm misiunea, când îl pierdem pe Dumnezeu, ne întoarcem la umbra fragilă a existenţiei noastre pasionate şi asemenea unui vis; lacrimile vărsate pentru trecut sporesc transparenţa (zădărnicia) vieţii noastre noastre asemănătoare sticlei. Dacă suntem conştienţi de misiunea noastră adevărată în fiecare moment şi în fiecare loc - aceea de a fi cu Dumnezeu şi a lupta pentru dreptate -, nu vom avea sentimentul că am murit înainte de a ne fi născut.

- În cărţile dumneavoastră există mai mereu o ciocnire între un prezent fragil şi un trecut rezistent. Credeţi că trecutul ne poate influenţa viaţa, cum se întâmplă în cazul unor dintre personaje?

- Sper să fie aşa, deşi tind să cred că niciodată nu învăţăm din trecut. Nu vom înceta niciodată să cercetăm, oricât de neîndurătoare şi fără sens poate fi uneori istoria. Îmi place vorba unui poet bulgar contemporan: "Am călătorit prin istorie - numai durere şi ruşine". Dar fiecare moment prezent, oricât de fragil este, ajunge istorie. Toate clipele noastre, întocmai ca celulele, formează trupul viitoarei noastre istorii; cum o vom crea, depinde de înţelegerea noastră şi de purtarea noastră. E inevitabil; avem obligaţia să nu uităm şi să învăţăm din istorie. Dar să ne fălim cu istoria noastră este la fel de stupid cu a o uita. Se întâmplă când nu preţuim prezentul şi trăim ca şi cum ar fi ultimele clipe rămase.

- Unul dintre eroii romanului "Râul de sticlă" se întâlneşte la Paris cu Emil Cioran, care îl încurajează să-şi continue cercetările. V-a influenţat vreodată Cioran în creaţia dvs.?

- M-a influenţat pentru că, indirect, îmi plac scepticismul lui Cioran şi limbajul său poetic puternic. Unele dintre scurtele sale eseuri îmi sună ca ale lui Nietzsche. Cioran e un filosof al lumii, dar rămâne român până la sfârşit. L-am făcut să "întâlnească" unul dintre personajele cărţii mele pentru că Cioran este pentru mine un simbol al tuturor intelectualilor singuri, aşa cum este eroul meu. Disperarea lui furioasă dă speranţă oamenilor ca Victor Markov.

- În afara evocării lui Cioran, vorbiţi în mai multe rânduri de români - o dată scrieţi despre "aerul arogant-îngăduitor specific românilor", altă dată unui personaj îi vin în minte expresii în limba română. Iar personaje importante din trecutul poveştii sunt români cioplitori în piatră. Cunoaşteţi limba română? Ce ştiţi despre limba şi cultura română?

- Din păcate, nu vorbesc româneşte. Amuzant este că unul dintre strămoşii mamei mele - tatăl stră-stră-străbunicului - vine din zona actualului oraş românesc Târgovişte, dar, în afara câtorva cuvinte, nu ştiu o boabă română. Nici chiar bunica mea nu mai vorbea româneşte. Acum mă înţeleg cu prietenii mei români în engleză, ceea ce e păcat într-un fel. Faptul îngustează ce ştiu despre cultura voastră, dar, din moment ce România şi Bulgaria au atâtea în comun, sunt la curent măcar cu perioadele importante ale istoriei voastre. Pentru noi, România este o ţară specială. A fost gazda multor bulgari în veacul al 19-lea şi mulţi soldaţi români au murit în războiul ruso-turc care a dus la eliberarea noastră. Ne amintim şi păstrăm pios în memorie aceste fapte.

- Cum vedeţi literatura română? Ce anume cunoaşteţi mai bine?

- E greu să ai o opiniei aprofundată despre o literatură pe care o cunoşti foarte puţin, dar măcar am citit câţiva dintre scriitorii voştri şi îi stimez pe foarte mulţi. În afara scriitorilor români foarte populari în Franţa - Cioran, Eliade şi Ionesco - am citit câte ceva din clasicii Eminescu şi Caragiale şi doi scriitori contemporani - Mircea Cărtărescu (care îmi place foarte mult) şi Cezar Bădescu. Judecând astfel, literatura română are maeştrii ei şi un viitor bun.

- Am aflat că aţi fost numit de colegii dvs. bulgari "Călugărul". De ce? Doar pentru că trăiţi în ultimul timp retras într-un sătuc din Balcani?

- Sunt flatat de această poreclă. Poate pentru că aţi menţionat-o sau poate pentru că sunt destul de bătrân să arăt ca un călugăr. Vorbind serios, un scriitor ar trebui să stea mai mult în sihăstrie. Nu e un star pop. Cândva, Wordsworth explica simplu scrisul ca amintiri adunate în linişte. Nu e neapărat necesar să trăieşti ca un călugăr, dar uneori te ajută.

Fotografie de Iglika Trifonova.