Romgaz estimează un profit de 158 mil. euro

Autor: Roxana Petrescu 07.04.2011

Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş, una dintre cele mai valoroase companii controlate de statul român, estimează pentru acest an un profit net de 649,5 milioane de lei (158 milioane de euro), mai mare cu 27,7% comparativ cu câştigul obţinut anul trecut, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli publicat de Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al firmei.

Compania a înregistrat anul trecut un profit net de 508,5 milioane lei (121 de milioane de euro). Potrivit documentului, compania estimează pentru anul acesta venituri de 3,95 miliarde de lei (circa 963 de milioane de euro).

Investiţiile bugetate totali­zează 905,8 milioane de lei, în scădere cu 24% faţă de nivelul estimat pentru 2010, de 1,2 mld. lei. Investiţiile vor fi finan­ţate integral din surse proprii şi vor fi direcţionate în special în explorarea de noi rezerve de gaze, creşterea capacităţii de înmagazinare subterană a gazelor şi pentru atenuarea declinului producţiei. Minis­terul Economiei a declarat în repetate rânduri că doreşte să aducă Romgaz pe Bursa de Valori.

Deşi, potrivit planurilor iniţiale, un pachet minoritar din acţiunile companiei ar fi trebuit listat până la finalul acestui an, potrivit celor mai recente informaţii disponibile, 15% din acţiunile producătorului de gaze naturale ar trebui să fie listate în primăvara anului viitor.

Valoarea de piaţă a companiei ar putea creşte semnificativ în perioada următoare, în contextul în care România, presată de Comisia Europeană şi de FMI, va fi obligată să liberalizeze piaţa gazelor. În prezent, producătorii interni de gaze naturale Petrom şi Romgaz îşi vând producţia la un preţ recomandat de ANRE, care este de două ori mai mic faţă de cel al gazelor de import din Rusia.