Raiffeisen Bank S.A.

Ziarul Financiar 06.09.2012

Ultima actualizare: 06.09.2012

Numele companiei: Raiffeisen Bank S.A.

CUI: 361820

Registrul comerţului: J40/44/1991

Domeniu de activitate: Bănci


Prezentarea companiei: Istoria grupului austriac Raiffeisen pe piaţa românească începe în 1994, când a fost deschisă o reprezentanţă la Bucureşti. Patru ani mai târziu, reprezentanţa a fost trans­formată în subsidiară a grupului, care iniţial şi-a concentrat activitatea pe segmentul com­paniilor.

Austriecii au cumpărat în 2011 Banca Agricolă, o instituţie de credit cu 3.500 de angajaţi, care ajunsese într-o situaţie dificilă şi fusese scoasă la privatizare după ce statul intervenise şi preluase portofoliul de neperformante.

Banca Agricolă a fuzionat cu subsidiara Raif­feisen în iunie 2008, fiind creată astfel Raiffeisen Bank, o instituţie de credit care s-a instalat direct pe poziţia a patra în ierarhia după active a băncilor.

Austriecii ajunseseră în perioada de boom chiar pe poziţia a treia în sistemul bancar, dar ulterior banca a pierdut cotă de piaţă, în condiţiile în care a încetinit motoarele creditării în anul 2008, considerând că riscurile sunt prea mari, în timp ce majoritatea competitorilor erau încă cu piciorul pe acceleraţie.

Raiffeisen a reuşit totuşi, spre deosebire de multe bănci mari, să raporteze profit în mod constant în perioada de criză, iar în ultimii ani a reintrat în piaţă şi a reluat creşterea bilanţului, inclusiv prin achiziţii de portofolii.  Raiffeisen a preluat în 2013 portofoliul de retail al Citi, respectiv credite de 90 mil. euro, depozite de 175 mil. euro şi aproximativ 100.000 de clienţi. Aceasta a fost prima tranzacţie de anvergură anunţată pe piaţa de retail banking după mulţi ani.

Raiffeisen, care la finalul anului trecut ocupa locul al patrulea în sistemul bancar, are circa 530 de sucursale în care îşi desfăşoară activitatea apro­ximativ 5.200 de angajaţi. La finele anului trecut, Raiffeisen Bank avea active de aproape 29 mld. lei.

Austriecii au rămas şi anul trecut pe primul loc în topul profitabilităţii, respectiv un profit net de circa 500 milioane lei. Profitul s-a datorat re­duc­erii cu două cifre a cheltuielilor cu provizioanele. Banca a avut profituri cumulate de peste 3 miliarde de lei din 2007 încoace.

Austriecii au o rată a creditelor neperfor­mante de circa 7% la jumătatea mediei sistemului. Banca are totuşi un portofoliu important de credite în franci elveţieni, echivalentul a circa 400 mil. euro, unde rata de neperformanţă ajungea la 16% la finalul lunii martie

Raiffeisen are două milioane de clienţi per­soane fizice, 100.000 de clienţi firme mici şi mijlocii şi aproximativ 8.000 de clienţi corporate.

În top 100 Cele mai valoroase companii din 2011, Raiffeisen ocupă poziţia 20 având o valoare de 502 mil. euro.

Anul înfiinţării: 1998

Structură acţionariat:

Acţionari Procent
Raiffeisen Bank International AG 99,5%
Persoane fizice şi juridice 0,5%

Produse / Servicii: conturi curente, carduri, credite, depozite, cash management

Sediul central: Cladirea Sky Tower, Calea Florească nr. 246 C, sector 1, Bucureşti, Cod 014476

Contact de presă: Anca Haşegan, coordonator relaţii cu presa  - Tel: 021/306.16.21, E-mail: anca.hasegan@raiffeisen.ro

Contact relaţii cu publicul: Tel: 0800/802.02.02; 021-306.30.02, Fax: 021-230.07.00, E-mail: centrala@raiffeisen.ro, Web: www.raiffeisen.ro

Carduri: 021/323.95.42; 0800/802.02.02

Raiffeisen online: 021/306.35.55; 021.306.55.56

Linkurile companiei:
- site-ul companiei
- comunicate de presă
- relaţii cu investitorii
- informaţii financiare
- profil / istoricul companiei
- management
- produse / servicii
- angajări / cariere

Management:
Steven Cornelis van Groningen - Preşedinte (foto)
James Daniel Stewart Jr. - Vicepreşedinte Divizia Trezorerie şi Pieţe de Capital (foto)
Carl Rossey - vicepreşedinte divizia operaţiuni şi IT
Vladimir Kalinov  - vicepreşedinte divizia retail
Cristian Sporis  -  vicepreşedinte divizia corporaţii
Mircea Busuioceanu  -  vicepreşedinte divizia risc
​Bogdan Popa - vicepreşedinte divizia control financiar şi contabilitate
Doris Dezzani - Director Marketing
Irina Kubinschi - Director Resurse Umane


Date financiare (lei):

Anul Active Capital social Profit net Număr angajaţi
2007 15.666.826.000 1.196.258.639 239.311.975 n/a
2008 18.877.892.000 1.196.258.639 720.573.251 7.063
2009 20.007.842.000 1.196.258.639 288.517.481 6.668
2010 21.895.328.000 1.196.258.639 269.000.000 6.580
2011 23.587.200.000 1.200.000.000 320.000.000 6.612
2012 24.000.000.000 1.200.000.000 378.000.000 5.351
2013 26.500.000.000 1.200.000.000

458.000.000

5.173

2014 28.700.000.000 1.200.000.000 501.000.000 5.158

Sursa: MF, BNR, Raiffeisen.
Cursul valutar BNR - serii anuale (link)

Ultimele articole despre companie:

02.07.2015 - Raiffeisen are credite în franci de 380 mil. euro. 16% sunt neperformante
26.06.2015 - Raiffeisen are 50 mil. euro de la FEI pentru a credita IMM-uri
29.05.2015 - Austriecii au cerut dividende de 600 mil. lei de la Raiffeisen, dublu faţă de suma propusă
23.05.2014 - Van Groningen, Raiffeisen Bank: Etica e împinsă în afara businessului. E prea mult focus pe bani
23.05.2014 - Raiffeisen a adăugat 52 mil. euro la stocul de credite în T1, dar din depozite au plecat 217 mil. euro
22.05.2014 - Scădere de 27,5% a profitului Raiffeisen, în primul trimestru
21.05.2014 - BERD a subscris 112,5 mil. lei în emisiunea de obligaţiuni a Raiffeisen Bank 
14.05.2014 - Cazul garanţiei de 10 mil de euro de la privatizarea CFR Marfă: Raiffeisen a refuzat să execute garanţia pentru că expirase