Fostul deputat Nati Meir, judecat pentru pentru trafic de influenţă, a fost eliberat

Autor: Mediafax 11.04.2011

Fostul deputat Nati Meir, judecat pentru pentru trafic de influenţă, condamnat la închisoare într-un alt dosar, a părăsit, luni seară, Penitenciarul Galaţi, după ce Curtea de Apel Galaţi a respins recursul procurorilor la decizia de punere a sa în libertate, el fiind întâmpinat doar de avocatul său, informează Mediafax.

Nati Meir a ieşit din închisoare luni seară, puţin înainte de ora 20. 00, el nefiind întâmpinat decât de către avocatul său, în momentul eliberării acuzând că Adrian Minune, Vasile Blaga şi Traian Băsescu se fac vinovaţi de faptul că el a stat în arest fără să fie vinovat.

"Îl acuz pe Adi Minune că mi-a făcut dosarul ăsta. Lângă el, îl mai acuz pe Bujor Florescu, care a fost partenerul meu, pe Vasile Blaga, şi îl mai acuz pe preşedintele Traian Băsescu", a declarat Nati Meir.

Întrebat care sunt motivele ce l-au determinat să încerce să se sinucidă în timp ce se afla în detenţie, Nati Meir a susţinut că a fost un joc, că nu îşi dorea să moară, ci doar să atragă atenţia presei, iar acesta a fost singurul mijloc pe care l-a avut la îndemână.

Iniţial, Nati Meir a spus că se va îndrepta spre gara din Galaţi, unde dorea să se întâlnească cu Or Meir, fiul său, care a fost eliberat concomitent din Penitenciarul Tichileşti Brăila.