Spania primeşte un vot de încredere de la guvernul chinez

Autor: Vlad Popescu - Mediafax 12.04.2011

China va continua să cumpere obligaţiuni emise de Spania şi va contribui la finanţarea restructurării caselor de economii ale ţării iberice, a declarat o sursă oficială spaniolă după reuniunea liderilor celor două state. Dacă în urmă cu câteva luni Spania era băgată în aceeaşi categorie cu Grecia, Irlanda şi Portugalia, măsurile luate de atunci au îndepărtat ţara de grupul statelor cu probleme care au nevoie de ajutor extern.

Sursa oficială a declarat că premierul chinez Wen Jiabao nu a menţionat vreo sumă concretă care urmează să fie investită în titluri spaniole. China deţine 12% din datoriile publice ale Spaniei către creditori externi.

Situaţia financiară a Spaniei s-a decuplat însă în ultimele săptămâni de criza din Portugalia, care a cerut deja sprijin financiar de la UE. Costul riscului asociat obligaţiunilor de stat spaniole s-a redus şi se află la cel mai scăzut nivel de la începutul lunii noiembrie.

De la începutul crizei din Europa, China a anunţat în mai multe rânduri că va cumpăra titlurile de stat ale ţărilor cu probleme, inclusiv ale Greciei. Cu ocazia unei întâlniri de la finalul anului trecut, preşedintele chinez Hu Jintao l-a asigurat pe omologul portughez Anibal Antonio Silva că va avea tot suportul gigantului asiatic pentru a reuşi să treacă cu bine de criza economică.