Trebuie să dublăm profitul şi să redresăm cota de piaţă în 2011, spune şeful Asirom

Autor: Ciprian Botea 12.04.2011

Asirom, una din primele zece companii din piaţa asigurărilor, controlată de grupul austriac Vienna Insurance, vrea să recupereze cota de piaţă pierdută în ultimii doi ani şi şi-a bugetat o creştere de două cifre a afacerilor în 2011 şi un profit dublu faţă de nivelul de 19,5 milioane lei (4,6 mil. euro) de anul trecut.

Compania şi-a propus o creştere cu peste 21% a primelor brute subscrise după ce în 2010 afacerile s-au contractat cu aproape 18% şi au ajuns la 431 milioane lei. Compania a trecut printr-un proces de restructurare în care a transformat toată reţeaua teritorială în reţea de vânzări, iar procesele operaţionale au fost centralizate la Bucureşti.

"Am trecut printr-un proces de restructurare major şi am centralizat toate ope­raţiunile în mai puţin de jumătate de an. Scăderea afacerilor s-a datorat vânzărilor mai mici de poliţe auto, dar am crescut pe alte segmente de piaţă. Ne vom concentra şi în 2011 pe produse diferite de asigurările auto", a spus Boris Schneider, preşedintele directoratului Asirom.

Procesul de restructurare, în care o parte din angajaţi a plecat din companie, a lăsat loc pentru reducerea cu 10% a cheltuielilor de exploatare, până la aproximativ 180 milioane lei. Astfel, profitul net a urcat de la 5 mi­lioane lei în 2009 la peste 18 milioane lei anul trecut.

Profitul bugetat pentru 2011 se ridică la aproximativ 39 milioane lei (circa 9 mil.euro), estimarea fiind bazată atât pe creşterea primelor brute subscrise, cât şi pe reducerea în continuare a cheltuielilor. Cheltuielile de exploatare ar urma să scadă la 150 milioane lei anul acesta.

"Sunt ţinte destul de ambiţioase, dar sunt realizabile în condiţiile în care compania a trecut printr-un proces de restructurare amplu anul trecut. Efectele acestei restructurări au început să se simtă încă din noiembrie anul trecut", a precizat Mariana Diaconescu, vicepreşedintele directoratului Asirom.

Chiar dacă asigurătorul a înregistrat profit în ultimii doi ani, acţionarii vor mai aştepta doi-trei ani înainte să primească dividende deoarece compania trebuie să acopere pierderi de peste 150 milioane lei întregistrate între 2004 şi 2008. Asirom este controlată în proporţie de 99% de Vienna Insurance, restul acţiunilor fiind deţinute de circa 800 de persoane fizice, în cea mai mare parte angajaţi sau foşti angajaţi ai companiei.

Asirom a achitat în 2010 indemnizaţii brute de 337 milioane lei, în scădere de la peste 530 milioane lei în anul anterior. Cheltuielile cu daunele ar putea creşte cu 2,3% anul acesta, conform estimărilor reprezentanţilor asigurătorului.

O creştere a despăgubirilor plătite s-a înregistrat anul trecut pe segmentul asigurărilor de locuinţe ca urmare a daunelor produse de inundaţiile din vară, dar şi pe asigurări agricole.

"Numai pe asigurări agricole am plătit 10 milioane de euro în 2010", a declarat Diaconescu.

Oficialii Asirom spun că unul dintre obiec­tivele pentru următorii ani este recuperarea cotei de piaţă pierdută în ultimii doi ani, când compania a coborât de pe poziţa a patra în piaţa asigurărilor generale până pe locul şase. Compania se situa pe poziţia a şaptea la nivelul întregii pieţe, în condiţiile în care olandezii de la ING Asigurări - care vând doar poliţe de viaţă - au avut afaceri mai mari cu circa 12 milioane de lei. În acest context, com­­pa­nia şi-a propus o creş­te­re a afacerilor peste me­­dia pieţei, în ciuda înăspririi competiţiei pe segmentul poliţelor de răspundere civilă auto (RCA), care deţine mai mult de o treime din piaţa asigurărilor generale.

"Sunt optimist cu privire la evoluţia pieţei de asigurări. Vedem deja semnele revenirii şi mă aştept la o creştere anul acesta, chiar dacă nu vom vedea un avans de două cifre", a comentat Schneider.

Cei mai mulţi executivi din piaţa asigurărilor estimau la începutul acestui an o scădere cu 5-10% a pieţei de asigurări în 2011, cauza principală fiind scăderea tarifelor la poliţele RCA.

Primele brute subscrise de companiile de asigurări au scăzut cu 5,7% în 2010, la 8,36 miliarde lei (circa 2 mld. euro), cauza principală fiind vânzările mai mici de poliţe Casco. Asigurările generale au scăzut cu 7,5%, la 6,7 miliarde lei, în timp ce vânzările de poliţe de viaţă au crescut uşor cu 2,3% şi au ajuns la 1,66 miliarde lei.