Carrefour schimbă şeful magazinelor din România

Autor: Dana Ciriperu 12.04.2011

Carrefour România, cea mai mare reţea de hipermarketuri de pe piaţa locală, cu afaceri de peste un miliard de euro în 2010, are un nou şef, François-Melchior De Polignac, în vârstă de 38 de ani. El lucrează în Carrefour din 2000.

Din mai 2009 a fost responsabil de unul dintre principalele programe de transformare a grupului, potrivit informaţiilor Carrefour. Patrice Lespagnol, de origine franceză, care a condus operaţiunile locale din 2008 va prelua conducerea Carrefour Grecia. Lespagnol, 52 de ani, a coordonat lansarea supermarketurilor pe piaţă şi expansiunea fostei reţele Artima (preluate de la Enterprise Investors în 2007).

Înainte de a veni în România, Lespagnol a ocupat funcţia de director executiv al reţelei de hipermarketuri Carrefour din Spania timp de trei ani, după alţi trei ani în care s-a aflat la conducerea departamentului comercial al retailerului francez pe aceeaşi piaţă. El s-a alăturat grupului Carrefour în anul 1980, în Franţa.