IBM semnează un acord pentru un centru de cercetare la Târgu Mureş

Autor: Adrian Stefan Seceleanu 20.04.2011

Compania americană IBM, cel mai mare furnizor de servicii IT din lume, cu afaceri de 100 mld. $ în 2010, ar putea deschide în acest an la Târgu Mureş un centru de cercetare pe teme precum sănătate, nanotehnologie şi oraşe inteligente, potrivit unui document semnat luni la Guvern de reprezentanţi ai firmei şi ai primăriei din localitate.

Documentul a fost semnat de Dorin Florea, primarul din Târgu Mureş, şi Thomas Reeves, vicepreşedinte global al diviziei de cercetare a IBM. La semnarea documentului a participat şi premierul Emil Boc.

IBM ar urma să contribuie la crearea centrului punând la dispoziţie patente, metodologii de lucru şi training, în timp ce universităţile din Târgu Mureş, Alba Iulia, Braşov şi Cluj Napoca ar urma să asigure echipele de cercetători. Detaliile parteneriatului vor fi stabilite în următoarele două luni, termen în care Guvernul ar putea decide să implice în proiect şi ministere precum cel al sănătăţii sau al educaţiei. Partea română trebuie să decidă cât şi cum va investi în proiect.

"Am semnat un memorandum de înţelegere între Târgu Mureş şi IBM, care este susţinut de alte trei oraşe şi de guvernul României. Acest document precizează intenţiile noastre de a lucra la conceptul acestui parteneriat în următoarele 60 de zile. Sper că la finele acestui termen vom finaliza discuţiile şi vom stabili care sunt ariile de colaborare şi ce universităţi vor fi implicate în acest parteneriat", a declarat Reeves.

"Pentru a ne atinge obiectivele trebuie să mergem în ţări şi în oraşe. Dacă îţi propui să optimizezi reţelele electrice, ai nevoie de condiţii reale de lucru, dacă vrei să faci cercetări analitice aprofun date ale unor înregistrări medicale, atunci ai nevoie de date reale de la zeci sau sute de mii de oameni. Încheiem se lectiv astfel de parteneriate cu unele companii şi unele ţări şi cele mai importante ora şe şi aceasta este opor tu ni ta tea pe care o văd acum între IBM şi România."

Gigantul american, care mai are 10 centre de cercetare cu 3.000 de angajaţi în oraşe precum Zürich (Elveţia), Beijing (China) sau Haifa (Israel), afirmă că profitul generat de eventualele tehnologii care ar fi brevetate la Târgu Mureş va fi împărţit în mod egal între participanţi.

"Dacă vom lucra împreună cu cele mai mari universităţi din România, vom depune împreună cu ele cererile de obţinere a unor patente şi vom împărţi şi beneficiile de pe urma acestor tehnologii brevetate ca urmare a colaborării noastre", a declarat Reeves. El a adăugat că domeniile de cercetare vizate sunt sănătate, farmaceutică, nanotehnologie, ştiintele vieţii şi oraşe inteligente ("smart cities").

Compania IBM, care obţine anual circa 5.000 de patente, are invenţii în mai multe domenii.

Reeves a dat ca exemplu o tehnologie de chirurgie pe ochi cu laserul, inventată şi brevetată de IBM, care este licenţiată către alte companii. Şi temele de cercetare din România ar acoperi diferite domenii, a spus el. Reeves crede că România ar câştiga din susţinerea acestui proiect.

"Un parteneriat ar oferi acces la procedurile noastre de a aborda un proiect de cercetare, de a stopa sau continua cercetarea pe o anumită temă, de a decide când şi cum putem solicita un brevet. Şcolile româneşti produc oameni remarcabili, dar din păcate prea mulţi dintre ei pleacă în străinătate, poate chiar în SUA, pentru continuarea studiilor sau pentru a se angaja. Formând acest parteneriat între IBM şi multiple universităţi din România, noi credem că este foarte posibil ca acest fenomen să fie inversat şi unii dintre cei mai inteligenţi români să se întoarcă în ţară."

Pentru primăria din Târgu Mureş finalizarea proiectului de realizare a centrului de cercetare al IBM are o miză foarte importantă, în condiţiile în care instituţia a elaborat o strategie, denumită "Digital Mureş", prin care speră să atragă în localitate şi alte companii internaţionale, care să fie implicate în proiecte de cercetare din domeniul medical.

Primăria se află în discuţii cu mai multe companii pe acest subiect, iar decizia IBM ar putea juca un rol hotărâtor. De asemenea, primăria are în plan şi implementarea unui sistem de smartcarduri care să le ofere cetăţenilor acces la diferite servicii publice şi financiare şi în care de asemenea ar putea fi implicate companii internaţionale.