Heineken, pe plus după primul trimestru

Autor: Ioana David 20.04.2011

Heineken România, producătorul brandurilor Golden Brau, Ciuc şi Bucegi, a înregistrat vânzări în creştere în primul trimestru al acestui an, potrivit raportului trimestrial al companiei. În document nu se precizează care a fost procentul de creştere. În Europa Centrală şi de Est, volumele Heineken au fost pe plus şi în Belarus, Austria, Germania şi Serbia, dar au scăzut în Polonia şi Grecia.

Potrivit unei analize recente a ZF, în primele două luni piaţa a crescut cu 0,6%. Heineken a fost pe creştere şi anul trecut, când cifra de afaceri s-a majorat cu 7%, la 1,2 miliarde de lei brut (267 milioane de euro), în timp ce volumele vândute s-au majorat cu 6% faţă de 2009. Pe de altă parte, cifra de afaceri netă a companiei a fost de 934 milioane de lei (222 milioane de euro), diferenţa dintre vânzările brute şi cele nete fiind reprezentată de acciză.