Băncile austriece au nevoie de 10 miliarde de euro

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 21.04.2011

Băncile austriece trebuie să-şi întărească bilan­ţurile pentru a se proteja de riscuri şi a se asigura că obţin cele mai favorabile finanţări, a declarat Andreas Ittner, membru al conducerii băncii centrale austriece, citat de agenţia de presă Thomson Reuters.
Cele mai mari şase bănci ale Austriei deţin mai puţin capital şi se bazează într-o mai mare măsură pe finanţare de tip wholesale comparativ cu băncile rivale din Europa de Est şi trebuie să-şi întărească protecţia împotriva riscurilor, a declarat Ittner.

Creditorii austrieci, printre care şi Erste Group şi Raiffeisen Bank International, ambele prezente pe piaţa din România, au o rată a capitalului de bază de 9,4%, comparativ cu o rată de 10,2% în cazul a 15 bănci internaţionale active în regiune.
Băncile austriece au acordat împrumuturi echivalente cu 147% din valoarea depozitelor, comparativ cu 127% în cazul băncilor rivale, ceea ce înseamnă că primele trebuie să atragă finanţare suplimentară de pe piaţă, a declarat Ittner.

În total, băncile austriece realizează 60% din profitul net consolidat în Europa de Est, potrivit Bloomberg.
Profitul obţinut din Europa de Est a crescut rapid înainte de criză, iar Ittner a declarat că banca centrală nu mai doreşte ca acest lucru să se repete. "Băncile nu ar trebui să revină la vechile modele de creştere, ci ar trebui să vizeze o nouă normalitate, sustenabilă", a arătat Ittner.

El a reiterat o estimare a băncii centrale, conform căreia băncile ţării trebuie să atragă 10 miliarde de euro până în 2019 pentru a respecta cerinţa minimă de capital Tier 1 de 7% din active conform noilor reguli Basel III şi să returneze ajutor de stat în valoare de 5,9 miliarde de euro.
Totuşi, conform lui Ittner, băncile sunt conştiente că au nevoie de mai mult decât nivelurile minime de capital dacă vor să obţină cele mai favorabile condiţii de finanţare.
"Toate băncile ştiu că dacă deţin doar nivelul minim nu vor avea acces la finanţare ieftină", a declarat Ittner.

El a arătat că banca centrală austriacă nu va stabili în mod oficial o limită superioară celei de la Basel, cum au făcut Elveţia, Marea Britanie şi Suedia.
Ittner a refuzat să anticipeze dacă toate băncile austriece vor trece testele de stres europene ce urmează a fi desfăşurate în acest an.
Trei bănci austriece, Erste Group Bank, Raiffei­sen Bank International şi Oesterreicische Volks­banken, vor fi testate în acest an.


Au o treime din sectorul bancar românesc

Băncile austriece deţin aproape o treime din activele sectorului bancar românesc, BCR, grup controlat de Erste, fiind cea mai mare bancă din România, cu active de 67,7 mld. lei (16,5 mld. euro) anul trecut. Al doilea grup austriac de pe piaţa locală este Raiffeisen, care are active în valoare de 21,7 mld. lei, adică 6,36% din total. Cea de-a treia bancă austriacă, Volksbank se află pe locul 8 în topul celor mai mari bănci din România, cu active în valoare de 19,7 mld. lei.

BCR a reuşit să îşi majoreze cota de piaţă anul trecut până la 19,8% de la 19% cu un an în urmă, în timp ce cota de piaţă a Raiffeisen a urcat de la 6,06% la 6,36%. Volksbank a pierdut teren, ajungând la o cotă de 5,78% de la 6,58%. Profitul net al BCR a scăzut anul trecut cu 46,7%, până la 465 mil. lei (113 mil. euro). Câştigurile Raiffeisen au fost de 269 mil. lei (65 mil. euro) după standardele româneşti de contabilitate. Volksbank a avut o pierdere brută de 36 mil. euro.
Alexandru Matei