Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană

Autor: Ionuţ MORARIU 21.04.2011

Ungurii lucrează intens pe coridorul IV paneuropean. Au inaugurat miercuri 31,6 kilometri de autostradă, între Szeged şi Mako, şi anunţă că anul viitor ajung la Nădlac. Începute în 2008 şi grav afectate de revărsările Tisei, lucrările merg în ritm alert în ţara vecină.

De cealaltă parte a graniţei, ministerul român al Transporturilor a anunţat la începutul săptămânii trecute câştigătorii licitaţiilor pentru proiectarea şi construcţia a 183 de kilometri de pe coridorul IV, între Nădlac şi Sibiu. Lucrările la cele patru tronsoane urmează să înceapă în cursul acestui an, iar în 2013 ele ar trebui finalizate. Costurile sunt de aproximativ 1 miliard de euro, fără TVA. Citiţi mai mult despre coridorul IV de autostradă pe www.gandul.info