Acţionarii BT au decis majorarea capitalului cu 296 de milioane de lei

Autor: Stefan Musgociu 28.04.2011

Acţionarii Băncii Transilvania (TLV) au aprobat joi majorarea capitalului social cu 295,7 mil. lei (72 mil. euro), la 1,77 mld. lei (431 mil. euro), prin capitalizarea rezervelor din profiturile din anii anteriori.

Ei au mai aprobat şi răscumpărarea a maximum 0,95% din titluri, care ar urma să fie folosite pentru un program de fidelizare a salariaţilor pe termen mediu-lung, au declarat surse din acţionariat.

Pentru suplimentarea capitalului banca va emite 295,7 milioane de noi acţiuni, cu o valoare nominală de un leu. Banca va capitaliza, astfel, rezervele constituite din profitul net al anilor precedenţi existente în sold la finele anului trecut, în sumă de 206,9 mil. lei, şi cele realizate din câştigul net din 2010, în valoare de 88,7 mil. lei.

Acţiunile noi vor fi acordate gratuit acţionarilor înregistraţi la 20 mai în registrul ţinut de Depozitarul Central. Investitorii au aprobat şi răscumpărarea a maximum 14 milioane de acţiuni (0,95% din capitalul social) la un preţ egal cu cotaţia de la bursă din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 2 lei/titlu.

Programul de răscumpărare se va derula pe o perioadă de cel mult 18 luni de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Totodată, acţionarii au aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care prevede un profit brut de 180 mil. lei, în creştere cu 33%, şi active de 24 mld. lei, în urcare cu 11%. Banca a încheiat anul trecut cu active de 21,6 mld. lei şi un profit net de 135 mil. lei. Banca Transilvania este a cincea bancă din România după active, fiind controlată de un grup de oameni de afaceri români din Cluj şi BERD. De la începutul anului acţiunile băncii au crescut la Bursă cu 25%.