Directorul Teletrans a preluat conducerea Transelectrica Bucureşti

Autor: Adrian Ionut Cojocar 28.04.2011

Transelectrica Bucureşti a anunţat ieri că Ministerul Economiei l-a numit pe Horia Hăhăianu, şeful Teletrans, în funcţia de director general al companiei, el urmând să-l înlocuiască pe Stelian Gal, care a ocupat această poziţie din toamna anului trecut. El a mai fost şi anterior director general al operatorului de transport al energiei electrice.

Din aprilie 2009 Horia Hăhăianu s-a aflat la conducerea Teletrans, una dintre filialele Transelectrica care furnizează acesteia din urmă servicii de comunicaţii şi IT. Horia Hăhăianu este de asemenea şi unul dintre fondatorii companiei locale Digisign, furnizor de soluţii de securitate IT. Decizia de schimbare a directorului Transelectrica urmează să fie pusă în aplicare de conducere începând cu 11 mai, când urmează să se reunească Consiliul de Administraţie al societăţii.