Încasarea salariului prin bancă poate aduce credite mai ieftine

Clienţii care îşi aduc şi contul de salariu la ban­că atunci când vor să îm­pru­mu­te bani pot ob­ţi­ne fi­nanţare mai ieftină chiar şi cu două puncte procentuale faţă de oferta standard.

Cele mai mari reduceri de do­bândă sunt la creditele de consum şi apar în ofertele unor bănci din eşa­lonul secund, care încearcă astfel să câş­tige cotă de piaţă într-un moment în care majoritatea jucătorilor sunt reti­cenţi vizavi de creditarea persoa­nelor fizice.

De exemplu, Citibank şi Emporiki au redus cu două puncte procentuale faţă de nivelul standard dobânda la creditele de consum fără garanţii în lei pentru clienţii cărora le administrează şi banii din salariu. Dobânda nominală la creditul de consum de la Citibank coboară de la 18% pe an la 16% pe an, ceea ce înseamnă că pentru un împru­mut de 55.000 de lei pe o perioadă de şa­se ani, clientul plăteşte o rată lunară cu 60 de lei mai mică.

Scăderea dobânzilor vine în con­tex­tul în care, pe fondul scăderii ve­ni­tu­rilor, clienţii au devenit tot mai atenţi la sumele pe care trebuie să le plătească la bancă.

"Sunt destul de mulţi clienţi care compară costul creditelor, dar cred că cel mai important pentru clienţi în aceas­tă perioadă nu este nivelul do­bânzii, ci dacă sunt sau nu acceptaţi de bănci", spune Cabat.

Jucătorii de talie mare au redus însă dobânzile la creditele de consum cu cel mult un punct procentual. De exemplu, BCR şi Raiffeisen îşi tentea­ză clienţii cu dobânzi mai mici cu un punct procen­tual faţă de varianta standard, în timp ce la Banca Transil­vania reducerea este de un sfert de punct procentual.

Contul curent a fost pentru multe bănci un cârlig prin care şi-au construit în­treaga bază de clienţi de retail, lupta pentru administrarea veniturilor lu­na­re ale clienţilor intensificându-se în ulti­mul an.

La creditele ipotecare, reducerile de dobândă se situează în jurul a 0,25-0,5 puncte procentuale, doar grecii de la Emporiki oferind clienţilor care îşi încasează salariul la bancă o dobândă cu 1,3 puncte procentuale mai mică decât în varianta standard.

Chiar dacă reducerea este mai mică în cazul creditelor ipotecare, clienţii ajung să obţină în final o economie semnificativă având în ve­de­re perioada de rambursare mai lungă şi su­ma împrumutată mai mare.

Aplicând o reducere de dobândă de 0,5 puncte procentuale, de la 6,15% la 5,65% pe an, la un credit de 40.000 de euro pe o perioadă de 30 de ani suma achitată la final de client este cu 4.600 de euro mai mică, potrivit unui calcul prezentat de BCR pe site-ul propriu.

Toţi bancherii de retail vor cât mai multe conturi de salarii

În ultimii doi ani, mai ales de când criza a început să fie resimţită puternic şi de industria bancară, miza atragerii de cli­enţi cu conturi de salarii s-a multi­plicat rapid.

Orice bancher de retail are acum în lista de priorităţi extinderea acestei categorii de clienţi. Fie că este vorba de bănci care au deja poziţii puternice pe piaţa de retail, fie despre jucători care doar o tatonează.

De pildă, băncile care au tradiţie pe cor­porate banking şi îşi doresc să dez­vol­te şi anumite afaceri în retail încearcă să folosească acest avantaj dis­cutând cu companiile clienţi aranja­men­te mai ample care să includă plata salariilor pentru angajaţi.

În cazul băncilor care au deja portofolii mari de clienţi persoane fizice, atragerea salariilor reprezintă o ancoră de siguranţă foarte importantă pentru acoperirea riscului de credit.

În acelaşi timp, clientul se poate găsi astfel într-o situaţie mai bună în raport cu banca pentru că aceasta poate avea dovada clară a reducerii salariului, de exemplu, sau a pierderii locului de muncă - situaţii în care se impune restructurarea creditului.

Pe de altă parte, dacă o bancă îşi convinge un client corporate să îi atribuie plata salariilor, automat re­zultă o creştere importantă a nu­mă­rului de carduri emise - chiar dacă an­gajatorul nu îi poate obliga pe sa­lariaţi să accepte un anumit card. Implicit, apare o sursă de comisioane pentru bancă.

Însă în contextul creşterii numă­ru­lui de credite care înregistrează res­tan­ţe sau nu mai sunt achitate deloc, ban­ca se simte mult mai confortabil să fi­nan­ţeze un client căruia îi poate mo­ni­to­riza direct veniturile salariale.

Cu cât perioada de monitorizare este mai lungă, cu atât banca poate avea o imagine mai corectă asupra cli­entului, poate vedea un compor­tament de chel­tui­re a banilor şi să-i evalueze pro­filul de risc. Până acum, astfel de abor­dări re­prezentau mai de­grabă de­claraţii de in­ten­ţie din partea ban­che­rilor sau erau parte din discur­suri mai mult sau mai pu­ţin sforăitoare des­pre grija faţă de cli­ent şi partene­riatul pe termen lung cu acesta.

Criza a pus însă presiune pe bancheri astfel încât asemenea decla­ra­ţii încep să îşi găsească şi cores­pon­dent în realitate.