România ocupă locul patru în UE după creşterea preţurilor producţiei industriale din martie

Autor: Bogdan Cojocaru 03.05.2011

România ocupă locul patru în Uniunea Europeană (UE) din punct de vedere al creşterii preţurilor producţiei industriale pentru piaţa internă din martie, de 9,5%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, la nivel comunitar indicatorul avansând cu 7,4%, potrivit datelor Eurostat citate de Mediafax.

În clasamentul creşterilor preţurilor producţiei industriale, care include 23 de state comunitare, România este devansată de Bulgaria (12,1%), Olanda (10,8%) şi Marea Britanie (10,7%). De altfel, indicatorul a avansat în toate ţările menţionate de biroul de statistică al Comisiei Europene.

Cele mai reduse creşteri se observă la Malta (0,9%), Suedia (2,9%), Slovacia (3,3%) şi Cipru (4,4%).

În ritm lunar, preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă din România au crescut, în martie, cu 1%, acelaşi avans fiind înregistrat la nivel comunitar.