My Dream şi-a găsit cumpărător: 16,7 mil. euro pe 129 de apartamente în Pipera

Autor: Cristi Moga 03.05.2011

Ansambul rezidenţial My Dream Residence din Pipera, dezvoltat de compania Plus Development, aflată în insolvenţă, a fost vândut la licitaţie pentru 16,7 milioane de euro, cu 9% peste preţul de strigare al pachetului care a cuprins 129 de apartamente, 98 de boxe, 210 locuri de parcare, spaţii comerciale şi o piscină.

La licitaţia organizată marţi, trei mai, de către administratorul judiciar BDO Business Restructuring, au participat trei ofertanţi, pasul de licitaţie fiind 1% din preţul de strigare.

"Activele Plus Development au fost vândute, dar nu putem dezvălui numele adjudecatarului până la semnarea contractului de vânzare cumpărare. Aceasta ar trebui să se întâmple în decurs de 15 zile lucrătoare, respectiv până pe 24 mai. Preţul de adjudecare a fost de 16.740.000 de euro, inclusiv TVA", a declarat pentru ZF Geanina Oancea, partener al BDO.

Licitaţia a fost organizată pentru acoperirea datoriilor de 73 de milioane de lei (circa 17 mil. euro) înregistrate de Plus Development, firmă care a vândut doar 40 din cele 173 de apartamente construite în cadrul proiectului.

Principalul creditor al companiei este Bank of Cyprus, care avea în vara anului trecut o expunere de circa 14 mil. euro pe acest proiect. Preţul fără TVA la care va fi adjudecat proiectul este de 13,5 mil. euro, astfel că cel mai probabil nici banca nu îşi va acoperi integral creanţa.

"Debitoarea nu are şi alte active", a mai spus Oancea de la BDO.