Din istoria universală a spionajului (III). Perioada modernă/ de Dr. Alexandru Popescu

Autor: Dr. Alexandru Popescu 03.05.2011

Agenţii şi agenţi

Aşa-numita "perioadă a imperiilor" dintre 1700 şi 1900 a adus cu sine naşterea spionajului modern, concretizată în organizarea unor servicii, agenţii de informaţii eficiente şi marcată de activitatea unor agenţi profesionişti, ceea ce a avut repercusiuni reale în desfăşurarea unor evenimente istorice.
MAREA BRITANIE
În secolul XIX, serviciile secrete ale Marii Britanii capătă contururi precise şi sunt adaptate la rolul Albionului pe plan mondial. În 1844, este fondat "British Intelligence Service", iar, în a două jumătate a secolului, apar agenţii distincte însărcinate cu activitatea de informaţii şi contrainformaţii, MI5 şi MI6.
Spioni in Europa
Anglia a fost probabil Marea putere care a reuşit să desfăşoare cele mai eficiente acţiuni de spionaj în cele mai diferite puncte ale Europei şi chiar in afara ei încă din secolul XVII, prin intermediul unor agenţi care pot fi consideraţi adevărate personalităţi ale domeniului, dar şi culturale. Este vorba de exemplu, de Aphra Behn (1640-1689), denumită şi "Incomparabila",una dintre primele scriitoare profesioniste din literatura engleză şi, concomitent, spioană în serviciul Angliei, mai ales în Ţările de Jos. O altă personalitate culturală implicată în acţiuni informative a fost părintele lui Robinson Crusoe, Daniel Defoe (1660-1731), considerat ca unul dintre întemeietorii servi­ciului de informaţii britanic.
Dintre spionii perioadei războaielor napoleoniene, în care ţinta spionajului britanic era bineînţeles Franţa, sunt de amintit diplomatul William Wickham (1761-1840) şi contele d'Antreg care a jucat şi rolul de agent dublu.
Exploratori
Un rol major în desfăşurarea de acţiuni informative chiar dincolo de graniţele Europei l-au adus exploratorii între care s-au numărat somităţi ştiinţifice ale perioadei, ca şi aşi ai spionajului, deschizători de drumuri pentru expansiunea colonială britanică. Dintre exemplele cele mai celebre, sunt de amintit acelea ale lui William Moorcroft (1767-1825), considerat pionier al cunoaşterii geografiei Munţilor Himalaia, Francis Younghusband (1863-1912), care a avut un rol important în explorarea drumurilor spre India şi China. Considerat unul dintre cei mai eficienţi spioni pe care i-a avut Anglia în secolul XIX, Francis Richard Burton (1821-1890)a fost, în acelaşi timp, un explorator şi om de ştiinţă de excepţie in Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi traducător al colecţiei de basme O mie şi una de nopţi.

FRANŢA
În perioada regalităţii, a Revoluţiei şi în aceea a războaielor napoleoniene, Franţa s-a afirmat, corespunzător ambiţiilor şi intereselor sale, ca una din Marile puteri şi pe "frontul secret". O asemenea atitudine activă s-a menţinut şi în cursul Imperiului şi, ulterior al Republicii.
Dintre toate serviciile secrete moderne, Biroul 2 francez (Deuexieme Bureau), creat în 1874, s-a apropiat de performanţele "Intelligence Service" britanic. Totuşi, au existat şi o serie de eşecuri sau chiar cazuri de corupţie care au aruncat o "umbră" asupra activităţii sale, cum a fost "afacerea Dreyfus"
Spioni la Curţile Europei
Louise de Keroualle (1649-1734) care a fost considerată ca fiind "cea mai cunoscută dintre spioanele franţuzoaice" din secolul XVII, s-a făcut remarcată din tinereţe nu numai prin frumuseţe, ci şi prin inteligenţa sa ieşită din comun, ceea ce i-a permis să devină iubita prinţului de Wales, care va deveni rege, dar şi agentă pe lângă acesta.
Desigur nu poate fi trecută cu vederea activitatea de agent a "spionului travestit", Charles Éon de Beaumont (1728-1810, agent al serviciului "Secret du roi" în Rusia şi Anglia.
Scriitori-agenţi
Beneficiind de prestigiul datorat de activitatea lor literară, o serie de scriitori ai epocii au desfăşurat mai ales activităţi de "agenţi de influenţare". Este cazul lui François-Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778),care a jucat un asemenea rol pe lângă Frederic II, regele Prusiei, sau al părintelui lui Figaro, Pierre Augustin Caron de Beaumarchais (1732-1799), agent al regelui Ludovic XV în Anglia. Spionaj împotriva Angliei a desfăşurat şi "marele amorez", dar şi autor de memorii Giovanni Giacomo Casanova (1725-1798). Abateleşi scriitorulFrançois Xavier Montesquieu (1756-1832),membru al Academiei Franceze, devine principal agent al viitorului rege Ludovic al XVIII-lea.
Spionii lui Napoleon
Pe lângă armata sa regulată, consulul şi apoi împăratul Napoleon a întreţinut şi o armată de spioni, între care Karl Ludwig Schulmeister (1770-1853). În ciuda eficienţei pe care a dovedit-o împotriva Austriei, Napoleon a refuzat să-i acorde "Legiunea de onoare": "Îţi pot da bani, dar nu pot să decorez un spion".
Unii dintre spionii săi l-au trădat însă pe împărat, cum este cazul "prinţului diplomaţilor", Charles Maurice de Talleyrand-Perigord (1754-1838), care a condus multă vreme politica externă franceză, ceea ce nu l-a împiedicat să spioneze pentru Rusia şi Austria.
"Cazul Dreyfus"
Printre "maladiile" de care vor suferi până astăzi serviciile de informaţii, se află duplicitatea, "jocul dublu". Probabil că şefii contraspionajului francez ar fi continuat să îl acuze pe ofiţerul Dreyfus de spionaj în favoarea Germaniei pentru a acoperi activitatea adevăratului agent, Ferdinand Walsin-Esterhazy, dacă o serie de personalităţi, adevăraţi patrioţi, cum a fost scriitorul Emile Zola, nu s-ar fi implicat în demascarea acestor malversaţiuni.
GERMANIA
Odată cu declanşarea politicii de unificare a Germaniei şi de impunere a ei pe plan internaţional, cancelarul Otto von Bismarck s-a preocupat de înfiinţarea unui serviciu de informaţii, pentru care au acţionat aproximativ 10.000 de spioni, trimişi în diferite ţări europene.
Între aceştia s-au numărat cel care poate fi considerat un predecesor al spionajului industrial, Johann Gotfried Brügemann (1750-1802), care a furat secretul războiului de ţesut din Anglia, dar şi baroneasa Kaulla (1850-1910), devenită amantă a ministrului Apărării al Franţei.
IMPERIUL HABSBURGIC
"Spionul-şef al Europei"
Una din personalităţile cele mai importante ale "frontului secret" a fost, desigur, cancelarul austriac Klemens von Metternich-Winnerburg (1773-1859), care, cel puţin pentru o anumită perioadă, poate fi considerat drept "spionul-şef" al continentului. El a avut ocazia să îşi demonstreze abilităţile cu ocazia Congresului de la Viena care urma să stabilească organizarea Europei după războaiele napoleoniene. Cu această ocazie, o serie de participanţi, între care oameni politici şi diplomaţi importanţi ai Europei, s-au oferit să-i furnizeze informaţii cancelarului austriac.
Cel mai important spion al Europei
…a fost considerat în acea perioadă ofiţerul Alfred Redl (1864-1913), unul din cei mai eficienţi agenţi infiltraţi ("cârtiţă"), care a spionat pentru Rusia 12 ani. De fapt, investigaţii mai noi au "demontat" în bună măsură această "legendă", Redl rămânând numai ca un precursor a unei categorii de agenţi cu înclinaţii homosexuale, dar şi ca spionul care a comis un şir întreg de erori de neiertat care, de altfel, i-au determinat "căderea".
STATELE UNITE
Înseşi începuturile constituirii acestui stat au stat sub semnul desfăşurării de acţiuni informative, primele evenimente majore ale sale fiind determinate, în bună măsură, de activitatea unor agenţi.
Spionii Războiului de independenţă (1775-1783)
Pe "frontul secret" al acestui război s-au afirmat agenţi de anvergură. Astfel Anglia a beneficiat se "serviciile" unor spioni activi, cum au fost Benedict Arnold (1741-1801), care, deşi apropiat al George Washington, a ales să spioneze pentru englezi contra unor sume de bani, fiind considerat sinonimul "trădătorului viclean".
În mod cu totul surprinzător, chiar unul dintre "părinţii patriei", cunoscutul diplomat, om de ştiinţă, inventator, filozof, profesor şi om politic, Benjamin Franklin (1706-1790) a fost, cel puţin într-o anumită perioadă, mai ales atunci când a activat ca ambasador la Londra, agent pentru Anglia căreia i-a transmis importante informaţii.
Dar şi Statele americane au acţionat pe acest "front" cu agenţi eficienţi, cum a fost Robert Townsend (1754-1838), conducătorul unei reţele care a furnizat importante informaţii trupelor americane, sau Lydia Darragh (1753-1789) care a sprijinit substanţial trupele generalului George Washington, furnizând informaţii provenite chiar din Statul Major englez.
…şi ai Războiului Civil (1861-1865)
Se poate spune că acest război a permis afirmarea majoră şi substanţială a agentelor în activităţile informative
Astfel, cea mai mare parte a agenţilor pentru Uniune (statele din nord) au fost femei: Pauline Cushman (1833-1893) care, datorită serviciilor aduse cauzei acestora, a fost înmormântată cu onoruri militare, Mary Elizabeth Bowser (1839-?), considerată drept "una din cele mai productive spioane", sau Harriet Tubman, probabil prima spioană de origine afro-americană, născută sclavă, din istoria Statelor Unite.
Dar şi pentru Confederaţie (statele din sud) au acţionat numeroase agente, între care actriţa Belle Boyd («La Belle Rebelle») (1844-1900), spioana care a furnizat o mare cantitate de informaţii, sau frumoasa văduvă, Rose Greenhow ("Trandafirul sălbatic") (1817-1874), figura cea mai importantă a reţelei de spionaj sudiste.

Dr. ALEXANDRU POPESCU, istoric, etnograf şi diplomat, a studiat la Universitatea din Bucureşti şi, ca bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obţinut titlul de doctor. În perioada 1966-1990, a activat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române. Din 1990, a făcut parte din corpul diplomatic, îndeplinind funcţia de ataşat cultural al Ambasadelor României în Germania, Austria şi Finlanda, precum şi pe aceea de director adjunct al Direcţiei Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume apărute în ţară şi peste hotare, a 35 de studii ştiinţifice şi a sute de articole. A susţinut cursuri şi conferinţe la universităţi din România, Germania, Austria.