Bosonul buclucaş/ de Alexandru Ciolan

În pofida neplăcerii şi a reacţiilor, nu de puţine ori violente, pe care le provoacă liber-cugetătorilor militanţi, mustoasa sintagmă particula lui Dumnezeu (cu variantele particula divină sau, mai rar, particula zeu) pare a fi preferată, şi de cititori, şi de jurnalişti, neutrului şi opacului bosonul lui Higgs (sau bosonul Higgs), admis şi prescris de adulatorii ştiinţei.

Modelul actual din fizica particulelor, numit şi Modelul Standard, îşi propune să prezinte interacţiunile (fundamentale) dintre particulele (elementare) care compun materia (întregului univers). Modelul, dezvoltat în prima jumătate a secolului XX şi finalizat pe la mijlocul anilor '70, explică interacţiunile dintre particule, dar acestea din urmă sunt privite ca fiind lipsite de masă (de unde ar urma că se deplasează, toate, cu viteza luminii). Or, majoritatea particulelor au masă. De unde le vine masa? Aceasta este întrebarea revoluţionară pe care şi-a pus-o Higgs, oferind, drept răspuns, ipoteza unei particule subatomice noi, bosonul scalar, cum l-a numit el, sau bosonul Higgs, cum i se spune astăzi (chiar dacă Higgs nu a fost singurul care a teoretizat-o), responsabilă de generarea masei tuturor celorlalte particule. Ipoteza lui Higgs era atât de curajoasă, încât revista de specialitate la care a trimis articolul l-a refuzat ferm. Europenii admiteau revoluţia muzicală a trupelor Beatles şi Rolling Stones, dar rămâneau surzi la noutatea ştiinţifică. Americanii, deschişi spre Elvis, l-au publicat însă imediat.

De la mijlocul anilor '60 fizicienii se străduiesc să demonstreze experimental existenţa bosonului Higgs, adevărată piatră unghiulară pentru edificiul Modelului Standard: dacă existenţa bosonului se confirmă înseamnă că teoria actuală este valabilă, dacă se infirmă, teoreticienii trebuie să o ia de la capăt şi să construiască din temelii un nou model. Căutarea particulei se face în acceleratoare de particule precum Tevatronul din Statele Unite şi, mai nou, acceleratorul CERN de lângă Geneva, despre care s-a vorbit enorm după 2008, pe care prof. Michio Kaku de la City University din New York îl socoteşte o adevărată "Maşină a Genezei", în stare să re-producă, la scară miniaturală, condiţiile de după Big Bang, Marea Explozie pe care astronomii o pun la originea universului.

Limbajul metaforic folosit de fizicianul Michio Kaku cu referire la LHC, Marele Accelerator de Hadroni de lângă Geneva, nu pare a fi deranjat pe nimeni. Acelaşi limbaj folosit de alt mare fizician şi un la fel de mare popularizator al ştiinţei, Leon Lederman (foto 2), laureat Nobel în 1988, fost director al Tevatronului american, a stârnit însă neplăcerea multor tehnicieni uscaţi, deprivaţi de simţul transcendentului şi/sau de cel estetic, dar perfect dresaţi în intransigenţa corectitudinii politice. În 1993, Lederman a publicat, împreună cu scriitorul (de fapt, mai corect ar fi să-l numim re-scriitorul) Dick Teresi o istorie populară a fizicii particulelor, intitulată "The God Particle. If the Universe is the Answer, what is the Question?", iar particula care a dat titlul volumului nu este alta decât bosonul Higgs: "Particula lui Dumnezeu, cunoscută de asemenea ca particula lui Higgs, cunoscută de asemenea ca Bosonul lui Higgs, cunoscută de asemenea ca bosonul scalar al lui Higgs" (p. XII din ediţia din 2006 a volumului). De atunci, God particle şi traducerile lui în toate limbile pământului au fost sinonimele bosonului Higgs preferate de jurnalişti, plasate în titluri şi în şapouri.

Primul căruia nu i-a plăcut şi continuă să nu-i placă formularea Particula lui Dumnezeu este Higgs însuşi. După cum aflăm dintr-un număr din iunie 2008 al revistei The Guardian, "numele teistic dat de Leon Lederman particulei nu-i place, pentru că, el însuşi nefiind credincios, socoteşte că i-ar putea ofensa pe unii oameni". Higgs peferă să vorbească despre particulă ca despre "bosonul care poartă numele meu". Nefiind credincios, nu ne putem aştepta, evident, din parte-i, la smerenie…

Nici Leon Lederman nu este un om credincios. În pofida titlului seducător, care poate sugera un autor cu frica lui Dumnezeu, cartea din 1993 făcea parte dintr-o campanie menită să atragă simpatia contribuabililor către un proiectat Superaccelerator Superconductor (Superconducting Super Collider - SSC), a cărui construcţie începuse în Texas, lângă Waxahachie, şi care se confrunta cu mari probleme financiare (proiectul a şi fost, de altfel, abandonat în toamna lui 1993, pentru că membrii Congresului i-au tăiat bugetul). Afirmaţia "Fizica nu este o religie. Dacă ar fi, ne-ar lua mult mai puţin timp să strângem bani", care face deliciul ateilor din întreaga lume, spune totul despre ceea ce iubeşte cu adevărat Lederman.

Recursul la limbajul metaforic teist face parte din tradiţia atee. Fizicieni precum Einstein, Hawking sau Lederman, atunci când îl pomenesc pe Dumnezeu au, de fapt, în minte nişte construcţii teoretice ale omului de ştiinţă, nu lucrarea Creatorului.

Să-l ascultăm pe Leon Lederman însuşi explicând titlul cărţii sale (nefiind tradusă în româneşte, oferim aici câteva fragmente):

"Există, credem, o prezenţă fantomatică în tot universul care ne ţine departe de înţelegerea adevăratei naturi a materiei. Ca şi cum ceva sau cineva ar dori să ne împiedice să atingem limitele cunoaşterii.

Această barieră invizibilă care ne desparte de aflarea adevărului se numeşte câmpul Higgs. Tentaculele ei de gheaţă ajung până în ultimul colţişor al universului, iar implicaţiile ei ştiinţifice şi filosofice îi fac să se înfioare pe fizicieni. Acest câmp Higgs îşi pune în operă magia neagră prin - nici nu se putea altfel - intermediul unei particule. Această particulă este cunoscută sub numele de bosonul Higgs. ş…ţ Acest boson este atât de important pentru starea fizicii de astăzi, atât de hotărâtor pentru nivelul nostru de înţelegere a structurii materiei, şi totuşi atât de evaziv, încât a trebuit să-i dau un nume de alint: Particula lui Dumnezeu. De ce Particula lui Dumnezeu? Din două motive. Unu, pentru că editorul nu ne-ar fi permis să-i spunem Particula Naibii, cu toate că ar fi fost un titlul mult mai potrivit, dacă ne gândim la natura ei infamă şi la cheltuielile pe care le prilejuieşte. Şi doi, există o conexiune, dacă se poate numi aşa, cu altă carte, una mult mai veche".

După ce reproduce Facerea, 11, 1-9 (Turnul Babel şi încurcarea limbilor), Lederman continuă:

"Odată, cu multe milenii în urmă, cu mult înainte ca aceste cuvinte să fi fost scrise, natura vorbea o singură limbă. Pretutindeni materia era aceeaşi - frumoasă în eleganta, incandescenta ei simetrie. Dar de-a lungul miliardelor de ani ea s-a transformat, s-a dispersat în univers sub multe forme, zăpăcindu-ne pe noi, cei ce trăim pe această planetă ca oricare alta, care se învârte în jurul unui soare mediocru. ş…ţ

Ambele grupuri şfizicieni şi astronomiţ au progresat către un model simplu, coerent, atotcuprinzător, capabil să explice orice: structura materiei şi energia, comportamentul forţelor în medii care se întind de la cele dintâi clipe al universului nou născut cu temperatura şi densitatea lui exorbitante până la lumea relativ rece şi goală pe care o vedem noi astăzi. ş…ţ

Întrebarea este dacă fizicienii vor fi încurcaţi de acest puzzle sau dacă, spre deosebire de nefericiţii babilonieni, vom continua să construim turnul şi, aşa cum a spus Einstein, «să cunoaştem gândurile lui Dumnezeu».

Şi erau în tot pământul mai multe limbi şi mai multe graiuri.

Şi purcezând de la răsărit, oamenii au găsit un şes în ţara Waxahachie şi au descălecat acolo.

Apoi au zis unul către altul: Haidem să construim un Accelerator, ale cărui ciocniri să ne poată întoarce la începutul timpurilor. Şi au folosit magneţi superconductori pentru difracţie, şi au avut protoni spre a-i ciocni.

Atunci s-a pogorât Domnul să vadă acceleratorul pe care-l zideau fiii oamenilor.

Şi a zis Domnul: Iată, oamenii descurcă ceea ce eu am încurcat.

Şi a privit Domnul şi a spus: Haidem, dar, să ne pogorâm şi să le dăm lor Particula Domnului ca să poată ei vedea cât de frumoasă este lumea pe care Eu am zidit-o.

Ultra Noul Testament"

(Traducerea s-a făcut după ediţia din 2006, paginile 22-23.)

Recursul la limbajul Bibliei nu a fost soluţia cea mai inspirată pentru a sensibiliza opinia publică şi a forţa membrii Congresului să voteze pentru finalizarea acceleratorului din deşertul texan. Întoarcând pe dos fraza lui Lederman amintită mai sus, putem spune: Necredinţa mascată nu e credinţă. Dacă ar fi, ne-ar lua mult mai puţin timp să strângem bani, chiar şi pentru acceleratoarele de particule.

Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi din acest articol veţi găsi în ediţia a treia a DCR (Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-română al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Fărâmiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi. Are un nepot.