Angajaţii disponibilizaţi de ING la Cluj primesc trei salarii compensatorii plus 2.000 de euro

Autor: Ciprian Botea 04.05.2011

Fiecare angajat disponibilizat de ING după închiderea Centrului de Servicii de la Cluj va primi un pachet compensatoriu de trei salarii lunare nete plus 2.000 de euro. Salariaţii urmează să părăsească compania la începutul lunii iulie, în condiţiile în care fuseseră angajaţi abia anul trecut.

Anagajaţii care îşi găsesc un loc de muncă înainte de finalizarea procedurii de concediere colectivă vor primi doar echivalentul a trei salarii nete.

În stabilirea acestui pachet s-a ţinut cont de faptul că o parte considerabilă a personalului s-a relocat din alte oraşe şi de intenţia de a minimiza impactul financiar negativ în următoarele luni, până la găsirea unui nou loc de muncă", a declarat Mihaela Oltean, director de resurse umane la ING Service Center.

Centru de Servicii de la Cluj a fost deschis anul trecut şi avea 185 de angajaţi.