Grupul OTE va numi un singur om în fruntea Romtelecom şi Cosmote, pe Stefanos Theocharopoulos, şeful diviziei de telefonie mobilă

Autor: Adrian Seceleanu 05.05.2011

Romtelecom şi Cosmote, companiile de telefonie fixă şi mobilă controlate de grupul elen OTE în România, cu 12 milioane de abonaţi şi un business anual care ajunge la aproximativ 1,3 miliarde de euro, vor fi conduse de un singur om, iar în această funcţie va fi promovat Stefanos Theocharopoulos (foto stanga), directorul executiv al diviziei de telefonie mobilă a grupului din România, au declarat pentru ZF mai multe surse de pe piaţa de comunicaţii.Theocaropoulos, 43 de ani, care a venit în România în ianuarie 2008, câştigă astfel competiţia dusă în ultimii ani în spatele uşilor închise cu Yorgos Ioannidis, 61 de ani, CEO al Romtelecom din februarie 2007 pentru funcţia de lider al companiei gigant care se va forma din fuziunea celor doi operatori.

În România s-ar repeta astfel situaţia din Grecia unde Michael Tsamaz, fost CEO al diviziei de telefonie mobilă a preluat şi conducerea diviziei de telefonie fixă, odată cu retragerea din funcţie a lui Panagis Vourloumis, fost preşedinte şi CEO al OTE.

Această ipoteză, intens vehiculată pe piaţă în ultimele luni, a căpătat tracţiune şi prin faptul că Ioannidis a fost pus în funcţie de Vourloumis, în timp ce Theocaropoulos a fost instalat la Bucureşti de către Michael Tsamaz, după ce acesta a preluat funcţia de CEO al grupului Cosmote.Decizia ar putea fi comunicată vineri, odată cu publicarea rezultatelor financiare de către grupul OTE, deşi, formal, schimbarea ar trebui să treacă prin nişte etape care necesită timp, respectiv convocarea Consiliilor de administraţie, votul acţionarilor etc.

Decizia trebuie să fie votată şi de reprezantanţii Ministerului Comunicaţiilor, care au trei voturi în CA-ul Romtelecom. Statul mai are 46% din acţiunile Romtelecom.Reprezentanţii companiilor nu au putut fi contactaţi pentru a comenta
informaţiile până la publicarea ştirii.