Sony şochează în încercarea de a recâştiga încrederea clienţilor: oferă câte o poliţă de asigurare de 1 mil. de dolari fiecărui utilizator al reţelei PlayStation

Autor: Adrian Voicu 07.05.2011

Cel mai mare producător de electronice din Japonia a anunţat că va oferi fiecărui utilizator al reţelei PlayStation Network şi al serviciilor online Qriocity din SUA o asigurare de câte un milion de dolari, care va acoperi toate costurile în cazul furtului datelor personale şi bancare din reţea, conform Bloomberg. De asemenea, preşedintele companiei a anunţat că ia în considerare o astfel de asigurare şi pentru celelalte ţări.

Şeful Sony: Ne cerem scuze pentru atacul hackerilor

Anunţul vine după ce luna trecută a avut loc mai multe atacuri asupra platformelor Sony Online Entertainment şi de jocuri în urma cărora datele bancare ale 101,6 milioane de conturi au fost furate.

"Acesta este un caz fără precedent de furt informaţional, luând în considerare numărul de conturi sparte", a declarat pentru Bloomberg Nobuo Kurahashi, analist în cadrul Mizuho Financial Group.