Franks anunţă luni dimineaţă ce măsuri i-a mai cerut Guvernului

Autor: Voican Razvan 08.05.2011

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, susţine mâine dimineaţă de la 9:30 o conferinţă de presă organizată la sediul BNR în care va vorbi despre concluziile vizitei de evaluare desfăşurate la Bucureşti în ultimele două săptămâni împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Rămâne de văzut care sunt angajamentele de reformă asumate de Guvern prin noua scrisoare de intenţie care a fost negociată până sâmbătă după amiază la Ministerul Finanţelor, înainte de întâlnirea dintre Franks şi preşedintele Traian Băsescu.

FMI nu a fost de acord cu intenţia autorităţilor de a aplica reducerea contribuţiilor sociale din a două jumătate a anului, solicitând o perioadă mai lungă de analiză a evoluţiei încasărilor bugetare astfel încât să nu fie puse în pericol ţintele de deficit bugetar pe 2011 şi 2012.