iFond Financial a câştigat 1,4 mil. lei în primul trimestru din vânzarea de acţiuni FP

Autor: Andrei Chirileasa 08.05.2011

Fondul de investiţii iFond Financial România (IFR), administrat de Intercapital Investment Management, a înregistrat în primul trimestru un profit net de 1,4 mil. lei (340.000 de euro), potrivit raportului trimestrial publicat pe site-ul administratorului. Fondul a vândut la finele lunii martie o parte din acţiunile deţinute la Fondul Proprietatea (FP) investind banii în acţiuni ale celor cinci SIF-uri.

"În ultima zi de tranzacţionare din martie deţinerea IFR în acţiuni FP a fost redusă până la 26,48% de la 50,47% în ultima zi din luna decembrie 2010, în conformitate cu ţintele stabilite iniţial în prospectul de emisiune şi cu contextul de piaţă din perioada de raportare", se arată în raportul fondului.

Fondul cumpărase titluri FP în august 2010. Activul net unitar (VUAN) era la finele lunii martie de 246,85 lei, în creştere cu 16% faţă de finele anului trecut. Preţul titlurilor IFR a scăzut însă de la 260 lei la începutul anului la 203,85 lei. Fondul va distribui un dividend brut de 11,4 lei/acţiune din profitul obţinut anul trecut.