RBS şi-a redus expunerea locală cu 90 mil. euro în trimestrul întâi

Autor: Ciprian Botea 08.05.2011

Royal Bank of Scotland (RBS), grupul britanic naţionalizat pentru a nu da faliment, şi-a redus în primele trei luni din acest an expunerea pe România cu 90 mil. euro, până la echivalentul a 1,22 mld. euro, potrivit datelor publicate la Londra.

Scăderi ale expunerii exprimate în euro s-au înregistat pe toate liniile de business - de la corporate la retail, administraţii locale şi instituţii financiare. Expunerea pe segmentul persoanelor fizice s-a menţinut însă constantă în lire sterline, la circa 450 milioane lire (506 mil. euro).

Activele deţinute pe segmentul de retail cumulează mai mult de 40% din expunerea locală a RBS, în condiţiile în care până anul trecut cea mai mare parte a expunerii fusese concentrată în sectorul companiilor.

RBS a intrat pe piaţa locală în 2008 în cadrul unui deal internaţional, preluând divizia locală a grupului olandez ABN Amro, care avea în mod tradiţional o poziţie puternică în zona serviciilor financiare pentru companii.

Expunerea pe corporate a scăzut cu 50 mil. euro în primul trimestru, la 445 mil. euro, activele deţinute în acest sector înjumătăţindu-se în ultimul an. Activele plasate în sectorul public s-au diminuat cu peste 2 mil. euro, până la 39,6 mil. euro. Cea mai mare parte a activelor, adică 1,2 mld. euro, este trecută de britanici în categoria "non-core" (adică nu sunt esenţiale pentru activităţile de bază). Surse din piaţă spun că RBS ar fi în prezent în discuţii cu maghiarii de la OTP pentru a vinde operaţiunile locale. Filiala din România fusese trecută în primăvara lui 2009 pe o listă cu subsidiare scoase la vânzare în cadrul unui plan de reorganizare a operaţiunilor după turbulenţele din 2008, care au condus la naţionalizarea băncii.

Britanicii nu au găsit însă un cumpărător care să ofere un preţ acceptabil şi au renunţat la planurile de vânzare câteva luni mai târziu şi au instalat o nouă echipă de conducere la Bucureşti. Surse din piaţă susţin însă că banca este în continuare la vânzare.

RBS România se află în prezent într-un proces de reaşezare a operaţiunilor, oficialii băncii declarând că se concentrează pe atragerea de clienţi dintre companiile mari şi persoanele fizice cu venituri peste medie. RBS a făcut anul trecut un profit net de 36 mil. euro, conform standardelor locale de contabilitate Întreg grupul RBS a pierdut peste jumătate de miliard de lire sterline în T1.