Investitorii vor fi atenţi la rezultatele companiilor din primul trimestru

Autor: Stefan Musgociu 09.05.2011

Bursa a scăzut foarte uşor luni, cu 0,18%, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au absentat de la tranzacţionare, iar li­chi­ditatea a fost asigurată în cea mai mare parte numai de câteva acţiuni.

"Mulţi investitori sunt pe poziţii de aşteptare pentru că nu sunt ştiri care să surprindă, ce auzim de la FMI referitor la România era de aşteptat şi deja aceste ştiri sunt incluse în preţuri. Investitorii aşteaptă lucruri noi. Dacă cumva venea din partea FMI vreo ştire care ar fi ieşit din context, cu siguranţă acesta ar fi avut un impact puternic asupra preţu­rilor acţiunilor. Piaţa a anticipat această îmbunătăţire macroeconomică, iar din aceste considerente preţurile au avut în ultimele luni o evoluţie pozitivă, iar declaraţiile de astăzi ale reprezen­tanţilor FMI au venit ca o confirmare a acestui scenariu", a declarat Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest.

Majoritatea acţiunilor au înregistrat variaţii reduse încă de la deschidere, în con­diţiile în care puţinii investitori pre­zenţi la tranzacţionare au introdus ordine pentru volume reduse de titluri. Investitorii nu au reacţionat la decla­ra­ţiile reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu privire la conclu­ziile primei evaluări a noului acord cu România.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în scădere în medie cu 0,27%.

Variaţii uşoare au înregistrat şi acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), astfel că indicele BET-FI a înregistrat un recul de 0,78%.

Mureşian crede că cei mai mulţi investitori vor sta pe poziţii de aşteptare până după trecerea datelor de înre­gis­trare pentru a beneficia de dividendele pe care companiile le vor distribui.

"În plus, este posibil ca unii investitori să aştepte să vadă evoluţia din primul trimestru a afacerilor companiilor la care au acţiuni, iar în funcţie de asta, precum şi de detaliile primite în AGA de luna trecută, să îşi rebalanseze portofoliile şi să refacă strategia pentru următoarele luni. De asemenea, cred că putem pune această apatie a investitorilor şi pe seama datelor de ex-dividend (după care cum­pă­rătorii nu mai au dreptul să primească dividende - n. red.) ale companiilor listate, acestea fiind în perioada imediat următoare, iar investitorii aşteaptă să vadă evoluţia pieţei după trecerea acestei perioade", a adăugat Mureşian.

Brokerul consideră că în continuare evoluţia bursei este dependentă de fluxurile de bani din partea investitorilor străini, iar prudenţa acestora se reflectă în lichiditatea redusă şi variaţiile uşoare consemnate de cele mai multe acţiuni.

"Nu cred că vom vedea unele mişcări mai ample în piaţă când va fi anunţată oficial ieşirea din recesiune pentru că investitorii aşteaptă doar o confirmare. Poate doar o îmbunătăţire a ratingului României îi va determina pe investitorii străini să intre mai puternic în piaţă", a conchis Mureşian.

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) şi Transgaz (TGN) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 5,6 milioane lei şi respectiv 4,1 milioane lei. Cea mai recentă operaţiune cu titlurile Fondului a fost realizată la 0,557 lei, preţ în scădere cu 0,36%, iar acţiunile companiei naţionale de transport al gazelor naturale au coborât cu 0,78%, la 249,05 lei.


De urmărit astăzi