De la Podul Târgoviştei la Calea Griviţei/ de Emanuel Bădescu

Autor: Emanuel Badescu 10.05.2011

Vechimea Podului Târgoviştei pare să coincidă cu însăşi întemeierea Bucureştilor, dacă nu nesocotim mai vechile incursiuni ale voievozilor Ţării Româneşti la sud de Dună­re sau desele lupte cu oştile bizantine şi, mai apoi, după 1369, cu hoardele otomane, când, foarte probabil, au fost folosite atât actuala şosea a Chitilei - ce ducea spre Curtea de Argeş, Cetatea Poenari şi Câmpulung - cât şi Şoseaua Targovişte. Ca atare putem presupune că această arteră, numită astăzi Calea Griviţei, a format cu Podul Beilicului axa istorică a oraşului, ceea ce ar însemna că a cuprins o bună parte şi din Podul Mogoşoaiei, apărut în documente abia în anul 1692, plus vechea uliţă Işlicari. Această presupunere explică de ce străvechiul drum spre Târgovişte porneşte de la o distanţă atât de mare de Curtea Veche, aproximativ 1,5 km, când, privind din unghiul continuităţii, normal ar fi fost să "izvorască" din dreptul Bisericii Domneşti, precum, altădată, Podul Beilicului. Rezultă că o parte din trecutul Podului Târgoviştei a fost transferat în conturile străzii Carol I(fostă Işlicari, Franceză şi Curtea Veche) şi al Podului Mogoşoaiei…

Puţini ştiu că porţiunea cuprinsă între străzile Banului, general Budişteanu, Calea Griviţei şi Calea Victoriei, a aparţinut Domnitorului Barbu Ştirbei: era o grădină vastă, cu magnolii şi tufişuri de liliac, care înconjura palatul ce se vede şi astăzi, clădit în anul 1852. Aproximativ în locul clădirii Corpului de Gardă al acestei reşedinţe domneşti, s-au succedat în timp locuinţa marelui arhitect şi restaurator de monumente George M. Cantacuzino şi Ministerul petrolului. Peste drum se află Casa Romanit, cumpărată de stat în 1836. Clădirea, mărită în anul 1883, a adăpostit Cancelaria Domnească, Curtea Administrativă, Ministerul de Finanţe, în prezent ea alcătuind un corp din "Muzeul Colecţiilor de Artă" inaugurat la 21 august 1978. Dincolo de edificiul folosit astăzi de A.S.E., întâlnim Spitalul Carol Davilla, o clădire impunătoare în care a funcţionat cândva Curtea de Conturi. Înainte, după opinia iui George Potra, aici fusese Hanul Văcărescu, proprietatea marelui Ban Barbu Văcărescu. Hanul a fost vândut serdarului Dumitrache Sorescu pentru că, arată într-o jalbă băneasa Văcărescu: "soţul mieu, banul şi fiicele mele Săftica şi Irina şi-au dat obştescul sfârşit în anul 1831, câte trei de boala holerii".

La intersecţia cu strada g-ral Budişteanu dăinuieşte biserica Manea Brutaru, ridicată de vătaful brutarilor din vremea lui Nicolae Mavrogheni. Din porunca lui Constantin Hangerli în curtea acestei biserici a funcţionat un orfelinat pentru 80 de copii, din care a mai rămas un zid în ruină. În imediata vecinătate se gă­seşte Institutul de Matematică, înălţat prin efortu­rile profesorului Miron Nicolescu, preşedintele Academiei. Tot în această mahala, numită de două veacuri Manea Brutaru, există casa comitelui Nicolae(Scarlat) Rosetti, care adăposteşte Secţia de Sculptură a Academiei de Arte. E bine de ştiut un amănunt: clădirea acestei instituţii a servit cândva sediului Corpul V Armată. La oarecare distantă, practic în con-tinuarea străzii Semicercului, cam pe locul Liceului cu predare în limba bulgară de astăzi, scriitorul Gala Galaction susţine că era casa hai­ducului Ionică Tunsu, fost pandur şi paracliser la biserica Sfinţii Voievozi, ucis prin trădare în Grădina Scuffa din porunca lui Kiseleff. Peste drum, în locul viran de la intersec­ţie, a existat casa inginerului George Duca, fost direc­tor al C.F.R., casa în care a trăit o vreme fostul prim-ministru I. G. Duca. În apropiere se înalţă mândra biserică Sfinţii Voievozi, zidita în anul 1770 de Mihalcea băcanul. Înfaţişarea actuală este datorată arhitectului Petricu, cel care a condus lucrările de restaurare din anii 1900-1901. Colţ cu strada Sfinţii Voievozi ne desfată privirea o clădire cu muşarabie, asemănătoare celei din gravura lui Doussault din 1841.

Până la Gara de Nord, exceptând ruinele şi noile maidane ale "epocii de aur", sunt de remarcat: fostul Hotei Bratu, Institutul Politehnic, fondat în 1886 pe locul viilor bancherului Polizu, Hotelul Nord, construit în 1965 pe locul unei secţii a vechilor Ateliere C.F.R. şi a două sinagogi. Gara de Nord - fosta Gara Târgovişte până în 1888 - inaugurată de domnitorul Carol I la 13 septembrie 1872, o dată cu darea în exploatare a liniei ferate Bucureşti - Ploieşti, a fost construită pe o porţiune din uriaşul domeniu al familiei Golescu. Ceea ce numim în prezent Gara de Nord, arăta profesorul Grigore Ionescu, este "rezultatul neplăcut al unor transformări şi adăugiri succesive făcute în jurul vechii construcţii din 1870-1872". Vasta piaţă din faţa gării, formată de-a lungul a trei decenii, găzduieşte două sculpturi destul de cuminţi. Prima sculptura - arăta profesorul Ionescu în bine cunscutul Ghid al Bucureştilor - repre­zintă "Un grup de lucrători, turnaţi în bronz pe un soclu etajat de piatră artificială, operă a sculptorilor Cornel Medrea şi Ion Jalea, care preamăreşte memoria eroilor ceferişti căzuţi la datorie în timpul războiului din 1916-l9l8". A doua, un bust creat de sculpto­rul Filip Marin, îl reprezintă pe inginerul Gheorghe Duca, fost director al Căilor Ferate. Trebuie amintit că această piaţă a fost martora primelor tramvaie cu cai, linia 1, inaugurată în 1872, făcând legătura cu Piaţa Obor. Tot aici a fost capătul de linie ale primelor tramcare, intrate în circulaţie la 1 iulie 189l, ce legau gara de centrul Capitalei.

Chiar peste drum de gară fusese, până la parcelarea din 1865, moşia lui Nicolae Filimon. Se întindea, ne informează regretatul Nicolae Vătămanu, "de la strada Polizu până aproape de Bulevardul Nicolae Titulescu, iar capătul ei se oprea în actualul Bulevard Duca. Intrau, aşadar, în această proprietate, Bulevardul Duca, din faţa Gării de Nord şi străzile dintre Pandele Tăruşanu până la Petru Rareş, inclusiv cele ce le intersectează". Pe lângă vie, scriitorul îngrijea "o mie cinci sute şapte duzi şi şapte sute pomi roditori de diferite poame". Între anii 1865-1900 moşia lui Filimon a devenit un cartier de locuinţe modeste, modernizate după 1930. Blocurile, până la Podul Constanţa, au fost construite între anii 1960-1962.

"În apropierea gării - îşi amintea cunoscutul istoric al transporturilor Dumitru Iordănescu - exista un pasaj superior cu tablier metalic de 12 m deschidere, care începea din dreptul Bulevardului Basarab, făcând legătura acestuia peste linii cu Belvedere… Acest pasaj a fost demolat prin 1927, deoarece stânjenea dezvoltarea staţiei. Pasarela care există azi în acest loc - o grindă cu zăbrele metalice lungă de 50 m - a fost executată după 1930". Astăzi a fost înlocuită şi această "grindă" cu noul pod ce uneşte Şoseaua Titulescu şi Şoseaua Grozăveşti. Timpul nu stă pe loc. Revenind la trecut, precizăm că la câţiva zeci de metri de acest prim pod, a fiinţat până în anul 1931 biserica Sf. Vineri, "în faţa căreia - spune Henri Stahl - se închinau la plecarea sau sosirea cu trenul mecanicii, fochiştii şi cei cu evlavia în suflet". O biserică având acelaşi hram a fost ridicata în apropiere, pe Şoseaua Basarab, astăzi Nicolae Titulescu. Tot în zona pasarelei Basarab se află o instituţie pe cât de prestigioasă, pe atât de puţin cunoscută bucureştenilor: Muzeul C.F.R.

În gura fostei "Gropi a lui Ouatu" - numele românizat al administratorului Watt - amenajată ulterior ca parcul Regina Maria, a fost înălţată în anul 1909, folosindu-se tablierele podului Putna Seacă, o construcţie care a intrat nu numai în geografia Bucureştilor, ci şi în istoria lor: Podul Grant. Numele îi vine de la inginerul Robert Grant, un strănepot al Zincăi Golescu, fostul stăpân al terenului care se întindea până la Belvedere, astăzi complexul sportiv Sportul Studenţesc. Devenind nesatisfăcător pentru trafic, podul a fost dezasamblat în 1973 şi înlocuit cu un pasaj de beton lung de 1,3 Km, deschis pentru circulaţie la 10 iunie 1981. În imediata vecinătate a Podului Grant începeau Atelierele C.F.R. Bucureşti-Griviţa, construite între anii 1897-1906, astăzi fragmentate în mai multe întreprinderi. Vizavi se află cimitirul Sf. Vineri, iniţial cimitir al săracilor. Cu timpul această destinaţie s-a schimbat, aici dormind somnul de veci câteva mari personalităţi ale artei şi vieţii politice româneşti. În apropiere, în mijlocul unui cartier construit pe fosta proprietate Cuţarida, se înalţă biserica Sf. Gheorghe Griviţa, edificată în anii 1926-1931 şi martor tăcut al evenimentelor sângeroase de la 16 februarie 1933. De aici până la Podul Constanţa, construit în 1936, nu mai avem nimic de remarcat. Nu putem totuşi încheia această succintă prezentare fără o precizare: Podul Târgoviştei a căpătat denumirea de Calea Griviţei în anul 1878. Pe scurta porţiune cuprinsă între biserica Manea Brutarul şi casa Romanit au trecut în ziua de 6 septembrie 1877, venind dinspre Palatul Cotroceni şi îndreptându-se spre Arsenal, bravii ostaşi ai batalionului 2 de vânători cu drapelul otoman capturat la Griviţa I. Astfel, poate cea mai veche arteră a Bucureştilor, a avut privilegiul de a fi strabătută de eroii Independenţei.

EMANUEL BĂDESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licenţiat în istorie la Universitatea Bucureşti, a colaborat cu peste 1.000 articole la revistele Formula AS, Lumea Magazin, Magazin Istoric şi la Ziarul de Duminică. A publicat "1 Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti"şi "Imnurile naţionale la români". Este şi coautor al volumelor "Scurtă istorie a regalităţii în România", "Nicolae Ionescu", "Bucureştii de altădată", "De la Vatican la Ierusalim", "Conspiraţia securităţii", "Bucureştii în imagini în vremea lui Carol I" (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).