Populaţia avea restanţe de 1,4 mld. euro la sfârşitul lui martie

Autor: Ciprian Botea 11.05.2011

Clienţii individuali ai băncilor aveau la sfârşitul lunii martie întârzieri la rambursarea creditelor în valoare de 5,93 miliarde lei (1,4 mld. euro), cu 24 milioane lei mai mult decât în luna anterioară, potrivit datelor BNR.

Creşterea restanţelor s-a aplatizat însă în martie, în condiţiile în care în luna anterioară întârzierile la plată avansaseră cu peste 230 milioane lei. Restanţele la creditele populaţiei sunt cu 64% peste nivelul înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut.

Cea mai mare parte a întârzierilor se înregistrează la împrumuturile în lei, restaţele depăşesc 2,8 miliarde lei.