Este oficial - telefoanele mobile omoară albinele

Autor: Adrian Voicu 13.05.2011

Când aţi văzut ultima dată o albină? Oamenii de ştiinţă din Lausanne, Elveţia, par să fi aflat cauza scăderii populaţiei de albine, aceasta fiind telefoanele mobile, conform Daily Mail.

Cercetătorii au arătat că semnalul emis de telefoanele mobile nu doar debusolează albinele, dar le conduc chiar la moarte. Peste 83 de alte experimente au oferit aceleaşi rezultate.

Semnalele emise de telefoanele mobile dezorientează albinele, acestea murind într-un final. Impactul telefoanelor mobile asupra populaţiilor de albine a fost observat atât în SUA cât şi în Marea Britanie, în 30 de ani populaţia scăzând la aproape jumătate.

Studii care au început încă din 2008 au arătat că albinele pur şi simplu "fug" de semnalele emise de telefoane mobile (dacă sunteţi atacaţi de albine, acum ştiţi cum să vă apăraţi).