PwC: România va contribui cu 0,5% la creşterea industriei mondiale a construcţiilor

Autor: Andreea Neferu 12.05.2011

România va contribui cu 22 mld. dolari în următorul deceniu la creşterea sectorului construcţiilor la nivel mondial, potrivit unui raport realizat de Global Construction Perspectives şi sponsorizat de compania de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers.

Sectorul construcţiilor, la nivel mondial, va consemna un avans de 67% în următorul deceniu, de la 7.200 mld. dolari în prezent până la 12.000 mld. dolari în 2020, ceea ce înseamnă că România participă cu 0,5% la avansul total.

România va avea a patra mare contribuţie la nivelul Europei Centrale şi de Est, după cea a Rusiei (117 mld. dolari), Turciei (81 mld. dolari) şi Poloniei (51 mld. dolari). Cu toate acestea, România va depăşi ţări precum Cehia (13 mld. dolari), Bulgaria (8 mld. dolari), Ucraina (7 mld. dolari) sau Ungaria (5 mld. dolari).