Amintiri din livada cu meri. O piesă mortală (I)/ de George Arion

Personaje:

Edith Jackson

Sam Jackson

TABLOUL 1

Acţiunea se desfăşoară în zilele noastre, în livingul unei case modeste de la periferia oraşului Barintown. O canapea, două fotolii, o măsuţă joasă, cu blat de lemn, o vitrină cu bibelouri, o mică bibliotecă. O masă cu mai multe scaune în jurul ei. Printre alte obiecte - un radio, un televizor, un pick-up, un telefon, toate amintind de anii '60 -'70. Câteva tablouri pe pereţi. Fotografii care înfăţişează un bărbat în uniformă de poliţist. O fotografie de la o nuntă. O uşă dă în hol, o alta în bucătărie, o alta în dormitor.

E amiază, dar e destul de întuneric.

La început, scena e goală. Apoi Edith vine din bucătărie. Are o cârpă de şters praful în mâini. Se opreşte în faţa unei ferestre mari pe care se văd picături de ploaie.

Edith: Of, Doamne! Nu se mai opreşte! De trei zile o ţine aşa.

Se apucă să şteargă praful prin încăpere, să aşeze lucruri, să îndrepte husele de pe fotolii. În acelaşi timp, îngână un cântec.

Edith: În Spania sunt castele

Cu ziduri şi crenele...

Termină ce a avut de făcut şi se uită satisfăcută în jur.

Edith: Gata! Nici cu lupa nu mai descoperi vreun fir de praf.

Se uită din nou pe fereastră.

Edith: Of, Doamne! Nu se mai opreşte!

Îşi dă o palmă peste frunte.

Edith: Încep să mă ramolesc. Asta am mai spus-o azi de trei ori.

Se duce la radio şi îi dă drumul. Ascultă stând în picioare.

Crainic radio: Ploaia care s-a abătut de trei zile asupra ţinutului nostru continuă. Din fericire, inundaţiile nu ne ameninţă încă oraşul. S-au luat măsuri pentru a preîntâmpina orice dezastru. S-au ridicat parapeţi cu saci de nisip pe malul râului. Primarul oraşului Barintown a declarat că situaţia e sub control...

Edith închide radioul cu furie.

Edith: Sigur! Lui ce-i pasă! Stă în birou la căldurică şi toarnă baliverne. Iar bieţii oameni se dau de ceasul morţii să nu le ia apa casele. Ce să mai zic de recolte! La iarnă nici n-o să avem ce mânca.

Se aşază într-un fotoliu.

Edith: De ce-o fi întârziind Sam?

Îşi dă din nou cu palma peste frunte.

Edith: Proastă mai sunt! Cum de ce întârzie? Pe o vreme ca asta se circulă ca naiba. Dă Doamne să nu fi avut o pană! Te udă până la piele până schimbi un cauciuc.

Ia un ziar şi se uită pe el.

Edith: Ia te uită! Un cupon pentru reduceri. Cum de mi-a scăpat? La ce e? Dar ce mai contează! Reducere să fie!

Decupează cuponul şi îl pune cu grijă pe măsuţă. Apoi se uită jur-împrejur. Este clar că se plictiseşte.

Se duce la telefon şi formează un număr.

Edith: Jennifer? Edith te deranjează. Ce mai faci?

Ascultă câteva clipe.

Edith: Şi în centru toarnă cu găleata? La noi, la amăreştenii de la periferie, e prăpăd.

Ascultă din nou în tăcere.

Edith: Nu mai spune! Chiar aşa de rău e? Extraordinar!

Ascultă ce-i spune interlocutoarea sa.

Edith: Uite de ce te-am sunat... Nu vrei să treci pe la noi? Nu, dragă, nu azi. Nu vezi ce-i afară? Peste vreo două-trei săptămâni. Mai stăm şi noi la taclale, pentru că nu ne-am văzut de amar de vreme... Mai punem ţara la cale... Vezi că la Mark&Spenser au început reducerile. Sigur, mai vorbim peste câteva zile. Transmite-le alor tăi toate cele bune din partea noastră. De-abia aştept să ne vedem. Pa! Pa!

Pune receptorul în furcă.

Edith: Proasta! Cum a crezut că o invit chiar azi?

Nu ştie ce să mai facă. Mai aşază lucrurile prin încăpere şi cântă.

Edith: În Spania sunt castele

Cu ziduri şi crenele...

Se aude un zgomot de maşină. Edith sare din fotoliu şi se repede în hol. Ţipă bucuroasă şi bate din palme.

Edith: Sam! Dragul de Sam! A venit Sam!

Scena rămâne câteva clipe goală. Apoi intră Sam, purtând o pelerină de ploaie de pe care se scurge apa. Ţine în mâini pachete şi pungi. Edith i le ia şi îl ajută să-şi scoată pelerina.

Edith: Sam! Dragule! De-abia am dat cu aspiratorul. Uite ce baltă ai făcut!

Sam: E apă, Edith! Doar apă! Se evaporă imediat.

Edith îi duce pelerina în hol şi revine.

Edith: Se evaporă, se evaporă... Mai bine şterg eu cu o cârpă.

Şterge pe jos.

Edith: Ei! Spune! Cum a fost?

Sam îşi scoate cizmele de cauciuc şi i le întinde soţiei care le duce în hol. Îşi pune nişte papuci.

Sam: Cum să fie? Potop! Ştergătoarele de-abia mai făceau faţă. Am aprins faza mare ca să văd pe unde merg.

Edith: Sărăcuţul de tine! Pe străzi cum era?

Sam: Pe alocuri erau bălţi, dar se poate circula. Însă toţi mergeau ca nişte melci nu foarte grăbiţi.

Edith: La câte impozite plătim, ar fi culmea ca străzile să fie inundate!

Sam: Dacă mai plouă vreo două zile, canalizarea n-o să mai facă faţă. Garantat!

Edith: Primarul a declarat că situaţia e sub control...

Sam: Lui ce-i pasă? Stă la căldurică în biroul lui şi toarnă baliverne.

Edith: Formidabil! Exact asta am spus şi eu.

Sam: Ce-i de mirare? După patruzeci de ani şi după atâtea prin câte am trecut împreună, e firesc să gândim la fel.

Edith: Grozav de mult îmi place că gândim la fel. E minunat!

Sam dă peste cuponul decupat din ziar.

Sam: Bravo! Ai mai găsit un cupon. Ce m-aş face dacă n-ai fi atât de chibzuită?

Edith: Zece la sută reducere nu-i de colo! Dar ai luat tot de pe listă?

Sam: Absolut!

Edith: Şi caşcaval, şi brânză, şi măsline?

Sam: Da.

Edith: Păstrăvi ai găsit?

Sam: Cum să nu!

Edith: Foarte bine! O să-i prepar lui Mark la cuptor. Ştii ce mult îi plac lui Mark păstrăvii.

Sam: Parcă mie nu-mi plac? Mai ales cum îi prepari tu. Ai timp? Peste vreo oră ar cam trebui să sosească.

Edith: Acuşica sunt gata. Totul e să nu întârzie.

Sam: E drept, are cam o sută de kilometri de făcut până la noi. N-are cum să nu întârziere pe o vreme ca asta.

Edith dispare cu pachetele la bucătărie. Lasă uşa deschisă.

Sam dă drumul la televizor.

Crainic: ... cercetările sunt îngreunate de ploaie. Se împlineşte o săptămână de când nu se mai ştie nimic de soarta lui Paul Atkinson, care a plecat de acasă fără să spună încotro se duce. Poliţia nu are nici un indiciu legat de această dispariţie bizară... Nu este exclusă ipoteza unei crime... Familia speră totuşi într-un deznodământ fericit.

Sam închide televizorul.

Edith (din bucătărie): Încă îl mai caută?

Sam: Da. Dar ploaia asta a şters orice urmă. Poliţia bâjbâie. O lipsă crasă de profesionalism.

Edith: Sam! Nu desfaci sticla de whisky? Aş avea chef de un păhărel. Unul mic.

Sam: Parcă eu n-aş avea chef! Mi-a intrat frigul în oase.

Sam toarnă whisky în două pahare.

Sam: Îţi aduc paharul în bucătărie?

Edith: Începe fără mine. Acuşica vin şi eu.

Sam: Mult noroc, draga mea!

Edith: Mult noroc şi ţie!

Sam soarbe din pahar şi se aşază din nou în fotoliu. Se uită distrat în jurul lui.

Edith: Să ştii că am vorbit cu Jennifer.

Sam: Cu gâsculiţa aia?

Edith: Sam! Cum vorbeşti aşa? E prietena noastră.

Sam: Tot gâsculiţă e. Ce vroia?

Edith: Nu, eu am sunat-o. Am invitat-o pe la noi. A crezut că o invit azi.

Sam: Ce ţi-am spus? O gâsculiţă!

Edith: I-am zis că o aşteptăm pe la noi peste vreo două săptămâni.

Sam: Nu-i prea devreme? Azi avem un musafir... Peste două săptămâni pe Jennifer... Nu vreau să te oboseşti...

Edith: Ştii doar ce plăcere îmi face să avem invitaţi.

Sam: Parcă mie nu!

Câteva clipe de tăcere.

Sam: Cu ce-l servim pe Mark?

Edith: O, avem multe de pus pe masă...

Sam: S-auzim, s-auzim...

Edith: La început - o salată de ţelină servită la cupă. După aceea - o supă de roşii, tocmai am luat-o de pe foc... Evident, păstrăvii pe care i-am pus la cuptor. Iar la sfârşit - o felie de tort. Arată grozav, de-abia mă abţin să nu gust din el.

Sam: Sună bine. Dar nu-i prea puţin? După un drum ca ăsta, oricine e rupt de foame.

Edith apare din bucătărie ţinând în mâini farfurii şi tacâmuri pe care le aşază pe masă.

Edith: Uită-te în oglindă, Sam! Nu mai suntem tineri. Nici Mark nu mai e tânăr. Nu trebuie să exagerăm cu mâncarea.

Sam: Ai dreptate. Tu ai întotdeauna dreptate. Nu-ţi bei paharul?

Edith: Stai să aşez tacâmurile. Te-aş ruga să aduci băuturile.

Sam aduce o servantă pe care se află mai multe sticle.

Sam: Să mă pici cu ceară şi nu mai ţin minte ce bea Mark la început. Whisky? Votcă? Avem şi Martini, şi Campari, chiar şi tequila...

Edith: Parcă îi place Bloody Mary...

Sam: Extraordinar! Ce memorie ai! Asta e - Bloody Mary! Îi prepar băutura cum intră pe uşă. După reţeta mea - îi adaug şi puţin piper.

Edith: Nu-i pune şi piper - ştii că are probleme cu stomacul. Nu, nu cumva să-i pui...

Sam: Bine, bine, nu-i pun...

Edith: La peşte - un vin alb.

Sam: Avem un vin alb sec excelent. Recolta 2007. Un an de excepţie. M-a costat sticla o groază de bani.

Edith: Merită să facem orice sacrificiu pentru invitaţii noştri.

Sam: Aşa am făcut de fiecare dată.

Edith: Prezenţa lor alungă mohorala din casă.

Sam: Cum adică? La noi e mohorât?

Edith: Nu, dar nu e bine să stăm ca nişte cuci.

Sam: De unde ştii tu cum stă cucul?

Edith nu-i răspunde şi îşi bea paharul.

Edith: Nu mai pui unul?

Sam: E bine să avem mintea limpede. Altfel ne facem de râs.

Edith: Asta cam aşa e.

Se uită spre geam.

Edith: Ce început de primăvară afurisit! Mai ţii minte? Meteorologii au anunţat o primăvară timpurie.

Sam: S-au înşelat, ca întotdeauna. Mai bine ar da prognoza invers - s-ar adeveri mai multe din prezicerile lor.

Se aude telefonul. Cei doi se uită unul la altul.

Edith: Nu răspunzi?

Sam se duce la telefon.

Sam: Alo!

Ascultă câteva clipe.

Sam: Mark, dragule, unde eşti?

Ascultă din nou.

Sam: Bine, Mark. Asta e! Condu cu grijă. Noi te aşteptăm. Nu-i nici o problemă.

Pune receptorul în furcă.

Edith: Ei?

Sam: Mark a fost. A telefonat dintr-un motel de pe şosea. Zice că trebuie s-o ia pe un drum lăturalnic, şoseaua principală e sub apă. O să întârzie, dar nu foarte mult.

Edith: Iar boul ăsta de primar are tupeul să spună că situaţia e sub control! Parcă pe Dumnezeu îl poate controla cineva.

Sam: Linişteşte-te, Edith! Nu-ţi face bine să te agiţi.

Edith: Dar pe Mark nu l-a speriat ploaia asta afurisită? Nu s-a răzgândit? Vine sigur?

Sam: Ţi-am spus, întârzie puţin. Însă nu miroase ceva?

Edith se repede în bucătărie.

Edith: Aoleu! Păstrăvii!

Se întoarce radioasă.

Edith: I-am salvat! Păcat că Mark n-a venit încă. Acum ar fi fost tocmai buni.

Sam: Sunt buni oricum.

Edith: Nu vreau să mă laud, dar cred că sunt delicioşi.

Se aşază amândoi în fotolii. O clipă de tăcere.

Sam: Cum ai făcut păstrăvii?

Edith: La cuptor, în suc propriu.

Sam: În folie de aluminiu?

Edith: Da. Şi cu un adaos de vin alb.

Sam: Sper că nu din recolta 2008.

Edith: Nu-i nevoie de un vin aşa de bun.

Sam: Mmm! Minunat! De-abia aştept să mâncăm. Mai ţii minte cine ţi-a dat reţeta asta?

Edith: Cum să nu! Myrtyl!

Sam: Da, Myrtyl. Săraca de ea! Dacă ar fi avut zile, am fi putut s-o invităm şi pe ea astăzi.

Edith: Avea farmec. Mult farmec. Şi umor. Spunea bancuri ore în şir. Cum de le ţinea minte?

Sam: Râdeam de mă prăpădeam numai cât deschidea gura. Sărmana! A lăsat doi copii orfani. Tatăl lor se dusese mai demult.

Edith: Poate îi invităm într-o zi pe la noi.

Sam: Vezi să nu vină! El e doctor, ea predă filosofia... Ce să caute lângă doi moşnegi ca noi? Despre ce să vorbim?

Edith: Despre mama lor. Cred că le-ar face bine să discute despre ea. Uite, într-un carneţel mi-am notat câteva dintre bancurile pe care ni le-a spus. Dacă vrei, caut carneţelul ăla să citim din el.

Sam: Lasă-l acolo unde e. Dar aş avea chef de un banc. Nu-ţi aduci aminte de unul?

Edith: Stai o clipă... Da... Mi-aduc aminte unul. Chiar Myrtyl ni l-a spus. La un ospiciu, medicul e încântat de evoluţia unuia dintre pacienţii săi. "Faci progrese, faci progrese..." "Progrese pe dracu!", răspunde acesta necăjit. Săptămâna trecută eram Napoleon, acum sunt un amărât de John de la sculerie."

Râd amândoi. Apoi ciulesc urechea - rafalele ploii s-au înteţit.

Sam: Nu-i a bună!

Edith: Eu nu-mi aduc aminte de o ploaie ca asta. E de-a dreptul sinistru.

Se duce şi aprinde lumina.

Edith: Parcă aşa totul e mai prietenos.

Sam se uită pe fereastră.

Sam: Apa începe să băltească în livadă. Nu-i bine pentru meri. Să nu le putrezească rădăcinile.

Edith: Aoleu! Ce putem face?

Sam: Dacă plouă şi mâine, va trebui să săpăm nişte canale de scurgere.

Edith: Au zis că plouă toată săptămâna. Noi suntem totuşi la adăpost. Ce se fac cei care sunt lângă râu?

Sam: O să fie prăpăd. Vai de ei!

Edith: O, dragule, întotdeauna ai fost un milos şi te-ai gândit la alţii! De aia ţi-ai şi ales meseria de poliţist. Ai vrut să-i ajuţi pe cei aflaţi în suferinţă - victime ale jafurilor şi violenţelor.

Sam: Ei, lasă... A trecut atâta vreme de când am ieşit la pensie încât am şi uitat.

Edith: Cum să uiţi?

Ia de pe perete fotografia în care Sam e în uniformă.

Edith: Ia uite-te ce chipeş erai! Şi ce bine îţi stătea uniforma!

Sam: Nu exagera! La patruzeci de ani pe oricine stă bine o uniformă. Mai ales una de poliţist.

Edith: Scoate-o din cufăr şi pune-o pe tine! Tot chipeş o să arăţi şi acum. Şi inspiri încredere ca şi odinioară. Oricine apela la tine ştia că a încăput pe mâini bune.

Sam: Ei, au fost frumoase vremurile de odinioară!

Edith: Sunt frumoase şi astea de-acum. Numai dacă ar înceta blestemata asta de ploaie.

Sam: Extraordinar!

Edith: Ce-i extraordinar?

Sam: Acum îmi aduc aminte. Atunci când a venit Myrtyl ultima oară la noi, turna ca şi acum cu găleata.

Edith: Aşa e. Ce memorie ai! Numai că Myrtyl n-a întârziat la masă.

Sam: Myrtyl nu stătea departe de noi.

Tac amândoi ascultând ploaia.