Generali scade pe generale, dar creşte pe viaţă

Autor: Ciprian Botea 16.05.2011

Generali, o companie de top zece din piaţa asigurărilor, a subscris în primul trimestru prime brute de aproape 97 milioane lei (23 mil. euro), în scădere cu 15,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut din cauza vânzărilor mai mici de poliţe auto.

Volumul primelor subscrise din asigurări generale s-a redus cu 22% şi a ajuns la 73 milioane lei (17,3 mil. euro), în timp ce din poliţe de viaţă asigurătorul a obţinut venituri de 23,7 milioane lei (5,6 mil. euro), ceea ce reprezintă o creştere cu 13% faţă de perioada ianuarie-martie 2010. Asigurările de viaţă au ajuns astfel să reprezinte un sfert din portofoliul companiei.

"În primul trimestru am făcut paşi importanţi pentru dezvoltarea segmentului de bancassurance, am pus accent pe dezvoltarea asigurărilor de viaţă de grup şi am continuat programele de retenţie a portofoliului de clienţi", a declarat Marie Kovarova, CEO al Generali Asigurări.

Asigurările de viaţă de grup (produse vândute companiilor, în care mai mulţi angajaţi sunt asiguraţi printr-o singură poliţă) au avansat cu 20% în primul trimestru, în timp ce creşterea pe segmentul poliţelor de viaţă tradiţionale a fost de 5%. Totodată, scăderea afacerilor pe segmentul auto a fost compensată parţial de creşteri pe alte linii de business, cum ar fi asigurările de locuinţă (Ă41%) sau asigurările de răspundere profesională (Ă31%). Creşteri de două cifre au înregistrat şi asigurările de transport sau de călătorie în străinătate, poliţe care deţin însă o pondere scăzută în portofoliul total. Generali se va axa în continuare pe creşterea vânzărilor de poliţe nonauto, spun reprezentanţii companiei, în condiţiile în care competiţia pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) s-a intensificat şi tarifele au scăzut cu 20-25% la începutul acestui an.

"În 2011 ne vom concentra pe segmentele care ne pot asigura o dezvoltare sigură şi sănătoasă, cum sunt asigurările de viaţă, cele de locuinţă sau de călătorii. Nu vom neglija însă nici asigurările auto, care au încă o pondere importantă în portofoliul nostru", a precizat Kovarova. Afacerile Generali s-au redus cu 13% anul trecut, la 440 mil. lei (105 mil. euro).